Marius Copil a fost învins, în primul tur de la Budapesta

by Sorin Haut

Tenismanul arădean Marius Copil a fost învins de slovenul Aljaz Bedene, cap de serie numărul cinci, cu 6-7 (3), 7-5, 6-3, în prima rundă a turneului ATP de la Budapesta, dotat cu premii totale de 501.345 euro.

Copil (27 ani, 84 ATP) a cedat după două ore şi 25 de minute de joc efectiv, după ce jocul a fost întrerupt de ploaie la scorul de 5-4 pentru Bedene în setul secund, când Copil avea avantaj.

Bedene (28 ani, 57 ATP) a reuşit să câştige setul al doilea, iar apoi a dominat actul decisiv, adjudecat cu 6-3.

Copil a reuşit 10 aşi şi a comis 4 duble greşeli, iar Bedene a avut 3 aşi.

De remarcat că Bedene l-a învins de două ori pe Copil anul trecut la Budapesta, în ultimul tur al calificărilor, cu 6-3, 6-7 (2), 6-1, iar apoi şi în prima rundă a tabloului principal, cu 7-5, 6-2.

Copil va primi un cec de 5.075 euro şi va juca şi la dublu, alături de Florin Mergea, împotriva perechii Marcelo Demoliner (Brazilia)/Santiago Gonzalez (Mexic).

AGERPRES

Facebook Comments