Marin Lupaș: ”Mulțumesc celor care au votat în această duminică!”

by Andreea Radu
Marin Lupaș: ”Mulțumesc celor care au votat în această duminică!
Felicitări domnului primar Bibarț si celorlalți consilieri aleşi din toate partidele!
După o duminică intensă şi 30 de zile încărcate de stress, am luat o zi de pauză totală. În care am analizat şi meditat mult la tot ce s-a întâmplat…
Un scrutin dezamăgitor, cu o participare sub 30%, în care cred că a cântărit mai mult partidul, nu omul, în decizia arădenilor. Valorile personale sau proiectele realiste nu au contat. Exagerările, manipularea şi emoțiile au fost determinante pentru a avea succes.
Puteam alege calea mai uşoară şi să candidez din nou independent. Nu am vreo funcție în PRO România, însă am dorit să construiesc ceva pentru social-democrație pe termen lung, pentru generațiile următoare din municipiu. Din păcate nu s-a dorit. Şi aici nu mă refer la votanți.
Ne-am prezentat onorabil chiar şi în condițiile date.
Am acceptat să candidez în ultimul ceas, după ce s-a renunțat la varianta inițială stabilită fără o consultare cu mine, singurul reprezentant la acea vreme al PRO România în administrația locală din Arad. În lipsa unei strategii stabilite de partid, am încercat să duc din vară o campanie decentă, fără atacuri, ci de promovare a siglei PRO România şi a activității din Consiliul Local. Dar nu sunt haiduc, sunt un om de echipă şi am aşteptat în zadar o mobilizare a celorlalți colegi.
Au lipsit aproximativ 70 de voturi pentru a trece pragul de 5%, pentru reprezentare în Consiliul Local Municipal. Cred că putea fi atins obiectivul în alte condiții.
Rămân aproape de oameni, ataşat valorilor de stânga şi Aradului în slujba căruia am fost fără nici un regret.
Succes celor care vor prelua mandatele de consilieri şi care vor decide în Arad până în 2024! Este o muncă grea şi sper să faceți față provocării de a-i reprezenta pe toți arădenii, indiferent de coloratura politică.”
Facebook Comments