MARICA A MARCAT DOUA GOLURI SI A SALVAT-O PE GETAFE DE LA RETROGRADARE

by Cosmin Mihuta

Atacantul român Ciprian Marica a marcat ambele goluri ale echipei Getafe, antrenată de compatriotul său Cosmin Contra, care a învins în deplasare o altă formație madrilenă, Rayo Vallecano, cu scorul de 2-1, duminică seara, în ultima etapă a campionatului de fotbal al Spaniei și s-a salvat de la retrogradare.

Marica a punctat în minutele 43 și 90+2, ultimul dintr-un penalty obținut tot de el, după faultul portarului Ruben asupra sa. Pentru Rayo Vallecano, la care fundașul român Răzvan Raț a fost integralist, a marcat Roberto Trashorras (67).

 

Alături de Marica, de la Getafe s-a remarcat portarul Julio Cesar. Ciprian Marica a marcat 6 goluri în acest sezon în 27 de partide.

 

Meciurile echipelor implicate în lupta pentru evitarea retrogradării au fost perturbate de incidentele de la Pamplona, unde un parapet s-a prăbușit în minutul 30, iar fanii gazdelor au pătruns pe teren. Circa 40 de spectatori au fost tratați la fața locului pentru răni minore, iar zece au fost transportați la spital, dar fără a avea răni grave, precizează Reuters. Meciul a fost întrerupt circa 30 de minute, iar oficialii au luat decizia ca pentru a nu produce u decalaj orar să se întrerupă la pauză și celelalte partide cu echipe implicate în lupta pentru evitarea retrogradării.

 

Osasuna a învins în cele din urmă pe Betis Sevilla cu 2-1, dar nu a putut evita retrogradarea, o altă echipă care va părăsi Primera Division, fiind Valladolid, învinsă acasă de Granada cu 1-0. Betis era retrogradată de mai multe etape.

 

Almeria a remizat acasă cu Athletic Bilbao și a obținut un punct ce i-a asigurat liniștea.

Sursa: Agerpres.ro

Facebook Comments