MARELE PREMIU LA LOTO 6/49, DE APROAPE 44 MILIOANE DE LEI, CASTIGAT DE UN CONSTANTEAN

by Florian Popa

Marele premiu la Loto 6/49, de aproape 44 de milioane de lei, a fost câştigat duminică, de un jucător care a depus biletul la o agenţie din Constanţa şi a plătit pentru acesta 19,3 lei, numerele câştigătoare fiind 40, 28, 5, 12, 19 şi 44.

Jucătorul care a ghicit toate cele şase numere extrase la Loto 6/49 a câştigat un premiu în valoare de 43.810.458,68 de lei.

„Biletul norocos a fost jucat la agenţia 13034 din Constanţa şi a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49 şi 2 variante la Noroc. Preţul biletului norocos a fost de numai 19,3 lei”, arată Loteria Română, într-un comunicat de presă.

Numărul Noroc de la extragerea de duminică este 9924876.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments