Marcel Urban, despre bronzul baschetbalistelor: „Este o performanţă în condiţiile actuale”

by Sorin Haut

Echipa feminină de baschet a Aradului se consolează de trei ani cu locul trei şi medaliile de bronz, rezultat până la urmă scontat şi bun, dar pe de altă parte nu s-a mai obţinut titlul naţional din 2013, iar istoria – cu nouă titluri în palmares – obligă clubul la performanţe mai mari în viitorul apropiat. Momentan, preşedintele FCC Baschet UAV Arad, Marcel Urban, se declară mulţumit de rezultatul din acest sezon, asta în condiţiile unui buget ceva mai restrâns decât în anii trecuţi şi a dificultăţilor de formare şi, apoi, de completare a lotului, chiar pe parcursul campionatului: Sunt foarte satisfăcut, căci fetele au jucat și au luptat până la epuizare. Dar, pe de altă parte, nu cred că este o surpriză, toată lumea se aștepta la asta, a fost un obiectiv minim al sezonului. Depunem eforturi să asigurăm o finanțare și mai importantă, dar sper ca și acest rezultat să mai atragă și alți sponsori din mediul privat lângă echipă. Locul trei este o performanță în condițiile actuale, cu bani ceva mai puțini, în condițiile în care au fost cheltuieli neprevăzute la Primărie cu această pandemie. Iar noi ne raportăm sau am vrea să ne raportăm la echipele din Sfântu Gheorghe și Satu Mare, care au bugete extraordinar de mari. Dar, această echipă de tradiție este an de an în topul baschetului feminin românesc, iar un mare merit îl au bineînțeles, pe lângă sponsorii noștri principali, FCC și UAV, Primăria și Consiliul Județean și le mulțumim pentru asta. Deși, e clar, mi-ar place enorm să satisfacem publicul arădean cu un rezultat mai bun în campionatul următor”, a spus Marcel Urban la capătul unui sezon dificil.

Strategie creionată pentru sezonul viitor

Deja au început planurile şi pregătirile pentru sezonul viitor, Aradul având ambiţia de a face un pas în faţă în 2022, adică să obţină un trofeu sau măcar o medalie mai strălucitoare decât cea de bronz. Iar pentru asta e nevoie de un buget consistent şi de o strategie foarte bine pusă la punct:Avem o strategie creionată pentru sezonul viitor, dar acum sunt foarte mulți de dacă. Așa că avem mai degrabă un plan A și un plan B. Totul va pleca, probabil, de la banii colectați de la sponsorii privați, dar și de la autoritățile locale și județene pe bază de proiecte. Avem nevoie mare și de suporterii noștri. Ei ne dau energie și ne-au transmis de la distanță susținerea lor în acest an prin toate canalele posibile, iar dovada atașamentului lor stau și inimioarele pe fiecare scaun din sală. Pe undeva, am simțit mereu sala plină!”, mai spune Urban. Conducătorul clubului arădean speră să aibă la dispoziţie încă din acest an un buget mai consistent, mai ales că are acum alături şi Universitatea “Aurel Vlaicu”, iar Primăria ar trebui să sprijine echipa cu bani mai mulţi decât în 2020. Rămâne de văzut ce jucătoare vor continua la Arad şi mai ales dacă sârbul Bogdan Bulj va fi păstrat în funcţia de antrenor. Aşa cum recunoaşte chiar preşedintele clubului, avem mulţi de “dacă”, iar totul depinde de bani…

 

Facebook Comments