MANAGERUL SPITALULUI FLOREASCA A FOST DEMIS

by Dana B.

Managerul Spitalului de Urgență Floreasca, Nicușor Louchi, a fost demis „pentru incapacitate managerială”, a anunțat joi ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, care s-a deplasat la această unitate sanitară pentru a verifica dacă secția specială pentru arși grav este funcțională.

„Am venit să verific personal ceea ce se anunțase ieri. Este absolut revoltător faptul că nici în acest moment, dacă Doamne ferește se întâmplă o nenorocire în București sau în țară, acest bloc nu funcționează la întreaga lui capacitate. Sunt banii bucureștenilor, sunt banii românilor, românii nu acceptă să se facă afirmații care nu corespund cu realitatea. Nu am venit să tai panglici și nu cred că acesta este scopul de a anunța triumfalist realizări. Sunt lucruri normale, investiții pe care românii le fac din banii lor bani față de care suntem responsabili. Barocamera nu funcționează nici în acest moment, personalul nu era la serviciu. L-am demis pe managerul instituției”, a spus ministrul.

El a adăugat că funcția de manager va fi ocupată de directorul medical Sorin Păun.

„Din acest moment, domnul director medical Păun preia conducerea. Îmi va transmite în cel mai scurt timp când va fi funcțional acest bloc în totalitate. Ministerul Sănătății a făcut mari eforturi în ultima vreme prin prisma personalului, fiindcă asta a fost principala problemă — lipsa personalului, asta s-a spus. În paralel, era, sigur, problema unor aparate. Prin programul de la Bancă Mondială am reușit să trimitem oameni la specializare în Franța”, a completat demnitarul.

O altă neregulă constatată joi de ministru la Spitalul Floreasca a fost aceea că personalul angajat al unitatii speciale de arsi grav nu era la serviciu.

„Am constatat că nici dintre cei care ar fi trebuit să fie astăzi la serviciu, sub un pretext stupid cred, nu sunt. Mi se pare absolut inadmisibil. Cred că avem o responsabilitate față de concetățenii noștri, cred că afirmațiile neadevărate trebuie urgent retractate. În cel mai scurt timp această mare investiția să poată să fie funcțională”, a declarat ministrul.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments