Man dezvăluie secretul formei sale şi se visează campion cu FCSB

by Sorin Haut

Dennis Man, 22 de ani, golgheterul Ligii 1 și cel mai valoros jucător de la FCSB, a dezvăluit care este secretul din spatele formei excelente pe care roș-albaștrii au arătat-o în acest sezon, în care ocupă prima poziție în campionatul intern. Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, cu ocazia câștigării trofeului pentru cel mai bun fotbalist român al anului 2020, arădeanul spune că el și colegii săi formează un grup unit acum, spre deosebire de sezoanele trecute, când existau grupulețe. Acest lucru a ajutat echipa condusă de Toni Petrea să aibă evoluții entuziasmante, FCSB fiind lider în Liga 1 la finalul turului.

Cred că am ajuns la o maturitate care se vede pe teren. Avem 2-3 ani împreună, ne-am antrenat, am construit un grup. Înainte erau grupulețe, nu avem de ce să ne ascundem. Așa a fost! Acum însă suntem o familie și asta se vede. Victoriile te unesc mereu, ai o altă dăruire la antrenamente, ai mereu zâmbetul pe buze. Asta se întâmplă acum. Am mare încredere. Știu ce calități au, sunt convins că anul ăsta putem face față acestei lupte la titlu„, a declarat, printre altele, Dennis Man.

Facebook Comments