Man a marcat cu Pisa și Parma este tot mai aproape de Serie A!

by Sorin Haut

Parma s-a impus cu 3-2 în meciul cu Pisa, meci contând pentru etapa a 25-a din Serie B. „Cruciații” au început în forță meciul și au deschis scorul în minutul 25, prin Benedyczak. Oaspeții au reușit să egaleze la doar 10 minute distanță, prin Valoti. Dennis Man a marcat al doilea gol al Parmei, în minutul 81. Internaționalul român a fost integralist în acest meci. Pisa a egalat din nou, dar de această dată prin Canestrelli din pasa lui Marius Marin. Golul victoriei pentru Parma fost marcat de Del Patro, în minutul 90+5.

Valentin Mihăilă a fost titular în această partidă, dar românul a fost scos de pe teren în munutul 58. În urma acestui rezultat, Parma și-a consolidat poziția de lider în Serie B, cu 54 de puncte și se află la opt lungimi distanță față de Cremonese, ocupanta locului secund.

Pentru prestația din această partidă, Dennis Man a primit nota 7,8 de la sofascore. În ceea ce îl privește pe Valentin Mihăilă, internaționalul român a fost notat cu 6,8.

Dennis Man se află pe primul loc în topul atacanților din Serie B

Prestațiile lui Dennis Man au fost elogiate și de către italieni. Mai mult decât atât, cei de la tuttomercatoweb l-au inclus într-un nou top pe fostul jucător de la FCSB.

Astfel, Man este pe primul loc în clasamentul celor mai buni atacanți din Serie B din acest sezon, cu o medie de 6,47, la egalitate cu Gennaro Tutino și Massimo Coda. (digisport.ro)

Facebook Comments