Man a fost prezentat oficial la Parma: „Idolul meu este Mutu, sunt conştient că joc în Serie A”

by Sorin Haut

Dennis Man a fost prezentat oficial, astăzi, de Parma și s-a aflat în premieră, față în față cu ziariștii italieni. Fostul fotbalist al FCSB nu a fost deloc modest la conferinţa de prezentare şi şi-a prezentat calităţile şi punctele forte. Mutu este idolul lui Man, care speră să îi calce „Briliantului” pe urme: ”Sunt conștient de ceea ce înseamnă să joc în Serie A, coechipierii de la Parma m-au primit foarte bine, sunt gata să dau tot ce-i mai bun și să ajut echipa. Sunt un jucător tehnic, am o viziune de joc foarte bună, mă adaptez repede situațiilor din meci, cred că sunt și rapid. Sunt român și trebuie să recunosc că Mutu este un model de al meu, era un idol din copilărie. Toți știu cine e Mutu, toată lumea știe ce a făcut în Italia, câte goluri a marcat. Dacă mă întrebați cine mă inspiră, atunci răspunsul este Mutu. Sunt fericit că sunt aici, Parma este un club cu o istorie mare. Sper să mă ridic la înălțimea așteptărilor. Echipa trebuie să strângă puncte, nu e ușor, dar acest grup e capabil să-și atingă obiectivul”, au fost primele cuvinte ale lui Dennis Man.

Atacantul arădean de 22 de ani este cel mai scump transfer al emilienilor, de când au fost preluaţi de americanii de la Krause Group. Man speră să se acomodeze cât mai repede în Italia, pentru a juca în curând titular pentru „brânzari”: Am văzut care sunt diferențele dintre Seria A și Liga 1, sunt două campionate complet diferite. Am înțeles repede asta, dar încerc să mă acomodez ca să intru pe teren și s-mi demonstrz calitățile. Sunt câteva zile de când am venit aici, încerc să intru în ritmul echipei, nu știu dacă voi juca și în meciul următor”, a mai spus Dennis Man.

Facebook Comments