Man a fost cel mai bun jucător al Parmei în remiza cu Hellas, dar nu mai găsește calea spre gol
Parma a scos un punct de la Verona, cu Hellas, scor 0-0. Cristian Chivu l-a titularizat pe Dennis Man pe postul de extremă dreapta, iar arădeanul a fost cel mai bun jucător de pe teren, deși nu mai reușește să găsească calea spre gol. Fostul fotbalist al UTA-ei a fost notat cu 7,5 pe platforma SofaScore, calificativul cel mai mare din tabăra formației emiliene, ce a avut o medie a notelor de 6,95.
Man a fost schimbat în minutul 88 cu Camara. Valentin Mihăilă este accidentat și nu va mai juca până la finalul sezonului. În urma acestui rezultat, Parma a urcat o poziție și este acum pe 16, cu 26 de puncte, la trei lungimi peste linia roșie. Ultimele trei formații din Serie A retrogradează direct.