Majoretele de la CS Mistral s-au remarcat în Ungaria

by Sorin Haut

Zilele trecute a fost organizat primul concurs din acest an competițonal de la CS Mistral Arad, mai precis concursul internațional Szolnok Open. La start s-au aliniat 34 de cluburi, în total 749 de majorete si twirleri. Pe lângă obținerea locului I la secțiunea de concurs, următoarele sportive arădene au fost premiate: Grup pompon (4-5 ani) – loc I; Dobos Maya, solo baston, copii – loc I; Kiss Zita, solo pompon, cadeți – loc I, Anghel Orsolya – Dobos Maya – Kiss Zita trio baston, cadeți – loc I; Strifler Ingrid – Cighirean Natalia, duo pompon, cadeți – loc II; Mihali Cristina, rhytmic twirl, juniori – loc I și Bac Barbara, rhytmic twirl, juniori – loc II. Cu premiu special al categoriei de vârstă, atingând cel mai mare punctaj al arbitrilor, s-a ales grupa de copii 4-5 ani, respectiv Dobos Maya la copii, Kiss Zita la cadeți si Mihali Cristina la juniori. Sportivele sunt antrenate de Erdei Emese și Rebeca Varga.
Altfel, Mihali Cristina va reprezenta România și Aradul la Campionatele Mondiale de Twirling, în perioada 28 martie – 2 aprilie la Lillehammer, Norvegia. Cei interesați pot urmări în direct Mondialele la pagina de facebook a clubului, accesând linkul afișat în acea perioadă.

Facebook Comments