Mai vin bani și de la UEFA! UTA, printre cluburile răsplătite de forul continental
La începutul acestei săptămâni, forul internațional UEFA a publicat sumele alocate fiecărei echipe pentru trimiterea jucătorilor la loturile naționale, la competițiile pe care le-a organizat, aferente perioadei 2020-2024. România a primit peste două milioane de euro din fondurile respective pentru ciclul competițional din ultimii patru ani, scriu cei de la gsp.ro. Recompensele financiare au fost oferite pentru cedarea jucătorilor către competițiile echipelor naționale – Liga Națiunilor UEFA 2020/21 și 2022/23, calificările europene 2022–24 și turneul final UEFA EURO 2024.
În comunicatul transmis, UEFA a defalcat suma de 232.953.236,00 euro pentru fiecare țară, iar României i-a revenit 2.239.910 euro, ceea ce înseamnă sub 1% din total. Cele peste două milioane de euro au fost distribuite la 19 echipe din fotbalul românesc care în ultimii 4 ani au avut jucători la loturile naționale. FCSB a primit cei mai mulți bani, 641,166.05 euro, urmată de CFR Cluj, cu 466,903.28 euro și Universitatea Craiova, 271,976.27 euro. UTA se află și ea pe această listă, chiar pe un onorabil loc 9, primind 73,180.00 euro.