Mai sunt doar două zile până la Arad MTB Trophy

by Dana B.

Prima competiție care are punctul de plecare și cel de sosire la Cetatea Șiria își va consuma povestea duminică, 2 septembrie 2018. Peste 200 de rideri sunt așteptați, cu începere de la ora 8.00 dimineața, pentru a-și arăta iscusința pe dealurile din vecinătatea Șiriei. Trei trasee – unul de 70 de kilometri, al doilea de 40 kilometri și al treilea de 20 de kilometri vor sta la dispoziția amatorilor de montainbike pentru a-și testa forțele. Premii importante în bani și vouchere în bani îi așteaptă pe cei mai buni concurenţi la linia de sosire.
Dacă aveți de gând să vă testați limitele în competiția de pe dealurile Șiriei, dacă vreți să
câștigați premii consistente și să vă numărați printre cei mai buni cicliști aflați în cursă, atunci trebuie să știți că încă mai aveți timp să vă înscrieţi, atât online, pe siteul competiţiei https://aradmtbtrophy.sportcompetition.ro/inscriere/,sau chiar duminică dimineaţa de la ora 8.00 până la ora 9.45 la faţa locului, la poalele cetăţii. Taxa de participare la competiție este de 50 de lei (valabilă până în data de 31 august) şi de 70 de lei în ziua competiţiei, la faţa locului.
Hărţile traseelor, ce găsiţi în kitul de concurs, puncte de alimentare şi alte detalii despre competiţie le găsiţi cu toate pe siteul competiţiei şi pe pagina de facebook a evenimentului.
Dacă vreți să vă petreceți primul weekend din septembrie într-o atmosferă caldă, printre sportivi, în natură, dar cu toate de care aţi avea nevoie la îndemână, atunci Arad MTB Trophy este varianta ideală chiar dacă nu veniți cu bicicleta, pentru că sus la Şiria, duminică, pe 2 septembrie, cei care vor fi prezenţi vor avea parte de muzică bună, standuri cu mâncare şi băutură, produse de sport şi îi vor putea urmări și încuraja pe ciclişti în încercarea de a cuceri medaliile puse la dispoziție de Sport Competition, organizatorul evenimentului. Oferta „Arad MTB Trophy”, competiție organizată de Asociația Clubul Sportiv Sport Competition, cu sprijinul financiar al Centrului Cultural Judeţean Arad şi Consiliului Judeţean, dar şi cu ajutorul sponsorilor fără de care premiile şi surprizele evenimentului ar fi imposibile – IE Doors, Wonderful, Helvetica Milk Pecica, Atrium Mall, Resco, Internațional Alexander, Webasto, Selgros – este bogată când vine vorba de provocări. Cea mai grea provocare este pregătită pentru riderii experimentați: traseul lung intitulat „Maraton” (70 de kilometri de pedalat pe dealuri).
Cicliștii care adoră provocările, dar nu iubesc extremele au la dispoziţie şi traseul mediu – Race (40 de kilometri de străbătut pe bicicletă). O ultimă provocare este adresată celor care iubesc mersul pe bicicletă pe distanțe scurte dar adoră să petreacă o duminicã pe bicicletă în cadru organizat- traseul Hobby (20 de kilometri, pe bicicletă).
Dacă sunteţi competitivi, atunci e bine de ştiut că primii trei care ajung la linia de sosire – de pe cele trei trasee, pe categoriile de vârstă – vor primi premii în bani. Iar premiile nu sunt de lepădat. Cei mai buni dintre cei mai buni, adică cei de la categoria Elite, vor primi următoarele premii: 700 lei locul I, 500 lei locul II şi 300 lei locul III, în timp ce la celelalte categorii, pe traseul Race, se vor acorda premii de 400, 250 şi 200 lei pentru locurile I, II şi III, plus vouchere. La traseul Hobby, premiile vor consta și ele vouchere în valoare de 300, 200 și 150 lei.
Arad MTB Trophy este un proiect al Asociaţiei Sport Competition care a câştigat finanţare de la Centrul Cultural Judeţean Arad, în cadrul primei sesiuni de depunere de proiecte. Intenția organizatorilor este aceea de a pune Aradul pe „harta” competițiilor de mountainbike din țară și nu numai și de a atrage și mai mulți turiști pe Munții Zărandului, cu punct central Cetatea Şiria.
Peste 200 de cicliști s-au înscris deja la competiția de duminică, 2 septembrie.

Facebook Comments