Mai puţină birocraţie pentru investiţiile în energia verde; legea iniţiată de Glad Varga a fost adoptată

by Andreea Radu

Iniţiativa deputatului liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic şi vicepreşedinte al Comisiei pentru antreprenoriat şi turism, care vizează reducerea birocraţiei în cazul investiţiilor în capacităţi de producere a energiei verzi, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în condiţiile în care anterior a trecut şi de votul Senatului.

„După intrarea în vigoare, se vor putea emite autorizaţii de construire şi fără documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru lucrări de construire a capacităţilor de producere a energiei electrice şi a hidrogenului din surse regenerabile situate în intravilanul şi extravilanul localităţilor.

Reducerea costurilor pentru dezvoltarea unor astfel de proiecte, accelerarea procesului de autorizare şi, implicit, diminuarea termenelor de implementare, promovarea energiei regenerabile şi îmbunătăţirea accesului la energie se numără printre beneficiile vizate de această modificare legislativă pe care am reuşit să o promovăm printre colegii parlamentari, astfel încât să fie adoptată”, susţine Glad Varga, deputat PNL de Arad.

Proiectul de lege a fost iniţiat de parlamentarul arădean împreună cu alţi colegi liberali pentru a facilita realizarea unor investiţii în surse regenerabile într-un interval de timp cât mai scurt, având în vedere că întreaga Uniune Europeană se află sub presiunea preţurilor la energie.

Facebook Comments