Mai mulți studenți ai Academiei de Poliție vor face practică la Arad

by Cristian Dobre

34 de studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” sunt inițiați în tainele meseriei de specialiştii Inspectoratului General pentru Imigrări, în perioada stagiului de practică în cadrul structurilor operative și de suport din municipiului București și 16 județe.

Timp de patru săptămâni, în perioada 11 februarie – 10 martie a.c., 34 de studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, anul II și III specializarea Imigrări – OSP și anul IV specializați în Imigrări-Drept, își desfășoară stagiul de practică în cadrul structurilor centrale și teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări.

În funcție de opțiunea individuală, aceștia au fost repartizați în București și structurile teritoriale pe linie de migrație din județele Argeș, Buzău, Dolj, Galați, Hunedoara, Olt, Prahova, Teleorman, Mehedinți, Brăila, Iași, Sibiu, Arad, Bihor, Vrancea și Vâlcea.

Pe parcursul celor patru săptămâni, studenții vor desfășura mai multe activități pregătitoare la structurile operative și de suport ale Inspectoratului General pentru Imigrări, sub atenta îndrumare și coordonare a unor ofițeri cu experiență și vor avea posibilitatea de a pune în aplicare cunoștințele acumulate în timpul anilor de studiu.



Viitorii ofițeri vor participa, alături de polițiști cu experiență în activitatea profesională, la acțiuni de verificare a cetățenilor străini în locuri și medii frecventate de aceștia, vor învăța să aplice precis și operativ procedurile de lucru din domeniul de competență și se vor implica în activitățile de relații cu publicul.

De asemenea, se vor familiariza cu modul de întocmire a documentelor operative și vor face cunoștință cu activitățile specifice care se desfășoară în cazurile de depistare a cetățenilor străini pe teritoriul României cu ședere ilegală și vor asista la efectuarea interviurilor diferitelor categorii de străini.

Stagiul de practică are ca scop îmbogățirea și aprofundarea cunoștințelor teoretice, perfecționarea deprinderilor practice specifice activităților pe linie de migrație, azil și integrare, precum și formarea unor aptitudini de lucru metodic, organizat și în echipă.

”Avem convingerea, că perioada următoare va fi una utilă și benefică în dezvoltarea profesională și le dorim viitorilor colegi mult succes în stagiul de practică!”, spun reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări.

 

Facebook Comments