Mai multe companii din Arad anunță disponibilizări masive

by Adrian Pavel

Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producătorii de componente a disponibilizat deja 97 de persoane.
Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad, Marinel Henteş, a declarat joi, pentru AGERPRES, că aproximativ 450 de angajaţi ar putea să fie disponibilizaţi, conform notificărilor făcute de şapte companii.
‘Au fost anunţate mai mult de 450 de disponibilizări în sectorul industriei automotive, în contextul în care s-au redus foarte mult comenzile pentru maşinile electrice. Aceste informaţii le am din discuţiile pe care le-am avut cu angajatorii, care ne notifică, potrivit legii, în perioada de preconcediere, adică în perioada aceea în care ei îşi pregătesc un număr de concedieri colective”, a spus Henteş.
El a precizat că până acum doar una dintre companii a recurs la concedieri, fiind afectaţi 97 de salariaţi, care şi-au depus dosarele de şomaj. Totuşi, spune directorul AJOFM, o mare parte dintre cei concediaţi ar putea fi preluaţi de alte companii cu acelaşi profil, care încă mai caută personal şi s-au arătat interesate de disponibilitatea persoanelor rămase fără loc de muncă.

Facebook Comments