Mai multă mâncare pentru elevi, în anul școlar 2017-2018

by Dana B.

Preșcolarii și elevii din învățământul primar și gimnazial vor primi, în anul școlar 2017 – 2018, fructe și legume proaspete, produse lactate și de panificație, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Executivul a adoptat joi, printr-o hotărâre, modul de aplicare și de finanțare a Programului pentru școli al României, în perioada 2017 — 2023, în condițiile în care acest program a fost aprobat, printr-o ordonanță, în 18 august.

Conform actului normativ, pentru anul școlar 2017 — 2018, limita valorică zilnică/preșcolar/elev este de 2,05 lei, dintre care: 0,6 lei pentru porția de fructe și legume; 0,88 lei pentru porția de lapte de consum și produse lactate fără adaos de lapte praf; 0,57 lei pentru porția de produse de panificație.

Guvernul precizează că aproximativ 2,074 milioane de preșcolari și elevi vor beneficia de acest program.

Finanțarea programului va fi asigurată de la bugetul de stat, prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și din fonduri externe nerambursabile. Pentru anul școlar 2017 — 2018, de la bugetul de stat, este prevăzută suma de 377,08 milioane lei, se precizează în comunicat.

Ajutorul european, prin Fondul European de Garantare Agricolă, pentru aceeași perioadă, este de 6,866 milioane euro pentru acordarea gratuită de fructe și legume și derularea măsurilor educative aferente, respectiv de 10,865 milioane euro pentru acordarea gratuită de lapte și produse lactate, se menționează în comunicat.

Pe parcursul săptămânii, unui preșcolar/elev i se vor acorda gratuit 2 porții de fructe și/sau legume, 2 porții de lapte, o porție de produse lactate și 5 porții de produse de panificație. Pentru asigurarea diversității, porția de fructe și/sau legume va fi însoțită de o porție de biscuiți și/sau covrigi uscați, iar porția de lapte și produse lactate va fi însoțită de corn și/sau baton, se mai arată în comunicat, conform agerpres.ro.

Facebook Comments