Mai e mult până departe! Eşec în derby-ul cu CSM Satu Mare

by Sorin Haut

FCC Baschet Arad nu a izbutit să câştige meciul de aseară, cu CSM Satu Mare. “Galben-albastrele” au cedat, în deplasare, scor 51-59. Derby-ul etapei secunde din grupa valorică A nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, rezultând un duel în care ambele combatante au făcut multe erori, iar procentajul la aruncările din acţiune a fost unul slab, sub 50%. Chiar dacă au intrat la cabine cu avantaj pe tabelă, 29-28, arădencele nu s-au regăsit deloc în partea secundă, în special în sfertul trei. Cu toate că echipa gazdă nu a punctat deloc pe statistică cu jucătoarele venite de pe bancă, a izbutit să se impună graţie unui prestaţii bune a americancei Bernice Mosby, autoare a 20 de puncte.

Astfel, FCC Baschet Arad a ratat ocazia să treacă pe poziţia secundă în clasamentul fazei a doua din Liga Naţională şi se îndepartează de primele două locuri ce asigură calificarea directă în semifinale.  A fost şi primul insucces pe banca tehnică a spanionului Manuel Rodriguez, după nouă succese consecutive. “Galben-albastrele” rămân pe a treia treaptă a podiumului, cu un bilanţ de trei victorii şi trei înfrângeri. Următorul joc al FCC este programat sâmbătă, 25 ianuarie, la Arad vine Universitatea Cluj.

În alte două meciuri ale etapei secunde din grupa A, CSM Târgovişte a dispus cu 72-69 de Olimpia Braşov, iar liderul neînvins Sepsi Sfântu Gheorghe a spulberat Universitatea Cluj-Napoca, scor 104-67. În clasament conduce Sepsi 6/0, urmată de Satu Mare 5/1, FCC Arad 3/3 şi CSM Târgovişte 2/4. (baschetarad.ro)

Formaţii: 

CSM Satu Mare – FCC Baschet 59-51

(17-11, 11-18, 14-7, 17-15)

Marcatoare CSM: Mosby 20 puncte, Podar 13, Miljkovic 12, Ervin 9 şi Olah 5.

Marcatoare FCC: Webb 14 puncte, Karakasevic 11, Robinson 9, Pop 6, Fodor 5, Ardelean 4 şi Akathiotou 2.

Facebook Comments