Mai contează ultima impresie?! Salvată, UTA joacă la Voluntari pentru o clasare în Top 10 şi bani în plus

by Sorin Haut

Deşi nu părea să aibă probleme cu retrogradarea după sezonul regulat, UTA a trăit periculos până în penultima etapă de play-out a Ligii 1! Prestaţiile şi rezultatele derizorii de pe teren propriu din meciurile cu FC Hermannstadt şi Poli Iaşi, cea din urmă echipă deja retrogradată, au adus UTA în postura de a tremura până aproape de finalul campionatului. Norocul s-a numit Gaz Metan Mediaş, venită la Arad mai mult cu gândul la ultima etapă, când probabil se va salva şi ea. Determinaţi şi bine focusaţi pe rezultat, utiştii au profitat de şansă şi şi-au asigurat menţinerea în elită, deşi nu au avut sprijinul suporterilor (n.n. în tribune, căci ei au fost la datorie şi din afara arenei) nici în acest ultim meci al sezonului, de pe “Francisc Neuman”. Obiectiv îndeplinit, dar nu fără emoţii şi cu “ajutorul” indirect al altor cluburi, care nu au avut stabilitatea financiară a UTA-ei. Iar exemplele sunt Sibiul, Iaşi, Astra sau Dinamo, ultima reuşind însă să scape aproape sigur şi de baraj. Căci aici s-a făcut diferenţa, pentru că la nivel de fotbal nu am sesizat un plus evident în favoarea UTA-ei. Poate doar o organizare defensivă mai bună, dar cam atât. Nu a trecut bine bucuria salvării, căci conducerea “Bătrânei Doamne” a şi anuţat deja că Laszlo Balint va rămâne antrenorul echipei şi în sezonul viitor, alături de impresarul Bogdan Apostu urmând să facă din nou lotul pentru o nouă stagiune ce se vrea finalizată cu play-off. Până atunci însă, prezentul este cel mai important, iar UTA mai are de jucat ultima etapă de play-out, pe terenul lui FC Voluntari. Ilfovenii sunt pe loc de baraj, dar cu o victorie ar putea scăpa de el, de aceea putem spune că miza e mult mai mare pentru gazde.

Primă specială cu ilfovenii: UTA vrea să termine cu un rezultat pozitiv şi în Top 10

Utiştii anunţă că nu merg, totuşi, în excursie până la Bucureşti, mai ales că e important locul pe care termini, atât din punct de vedere al palmaresului cât şi al banilor ce vin din drepturile TV.  Practic, “roş-albii” au şanse bune să încheie în primele zece locuri, dar teoretic se poate obţine chiar poziţia a opta, dar şi a 12-a, în funcţie de ce rezultat va scoate UTA, dar şi de rezultatele indirecte din ultima rundă! Diferența dintre locuri este cuantificată în 400 de mii de euro din drepturi TV pentru sezonul ce urmează. Altfel, dacă va termina pe al doilea loc în play-out, adică pe 8, arădenii nu vor avea dreptul să joace barajul pentru Conference League, neavând licență UEFA. Conducerea clubului pune preţ mare pe o ultimă impresie pozitivă, pe lângă bonusul de obiectiv oferit la începutul play-out-ului jucătorilor și staff-ului oferindu-se o primă specială pentru meciul din județul Ilfov. „Jucătorii trebuie să se gândească la victorie ca la orice meci, noi ne gândim la bani și am venit în sprijinul lor pentru a motiva echipa cu componenta financiară. În plus, se știe, ultima impresie contează. Noi am făcut o ultimă impresie foarte bună acasă și, de ce să nu lăsăm o ultimă impresie bună și în deplasare?”, a declarat Alexandru Meszar, la conferinţa de presă de dinaintea deplasării la Voluntari.  Înaintea etapei, echipa arădeană ocupă locul 9 în play-out, cu 31 de puncte, la egalitate cu FC Argeş, locul 8, dar la un punct peste Dinamo şi la două peste Viitorul şi Gaz Metan, care încă mai au emoţii legate de evitarea barajului.

Balint: „O provocare mare să-mi motivez jucătorii, să dăm totul până la final”

Practic, singurele echipe fără miză în această ultimă etapă de play-out sunt Chindia, 35 de puncte, ce nu mai poate pierde locul 7, primul din această “zonă” şi Poli Iaşi, locul 16 şi retrogradată deja matematic, cu 20 de puncte. Voluntariul are 27 de puncte şi doar cu o victorie împotriva UTA-ei mai poate scăpa de baraj, dar şi atunci are nevoie ca una din Gaz Metan sau Viitorul să nu câştige sau Dinamo să piardă. Șocul schimbării la nivelul băncii tehnice a avut efect la Voluntari. După plecarea lui Bogdan Andone, ilfovenii au câștigat patru puncte cu Liviu Ciobotariu la „cârmă”, fără a primi gol. Etapa trecută au produs o surpriză destul de mare, câștigând cu un sec 3-0 pe terenul Astrei, formaţie la fel de disperată. „Este o provocare mare să-mi motivez jucătorii la ultimul meci. Din păcate, nouă ni s-a demonstrat că după victorii importante am cam înregistrat o scădere a tonusului mental, mai ales că suntem salvaţi. O să fac tot posibilul să țin echipa conectată la tot ceea ce înseamnă importanța acestei ultime etape. Pentru mine personal este un meci extrem de important, pentru că vreau să demonstrăm că avem maturitatea să legăm două meciuri importante cu rezultate bune și tocmai de aceea vom acorda foarte mare atenție acestui joc.

Adi Petre nu a prins lotul şi e ca şi plecat, Negoescu poate debuta în Liga 1!

Așadar, cu toate că am scăpat de emoțiile retrogradării, nu trebuie să uităm că acest sezon nu s-a încheiat, ci să dăm tot ce mai avem în noi până în ultima secundă. Întâlnim o formație schimbată rapid în bine de noul antrenor. Bineînțeles că cei de la Voluntari vor da totul să scape inclusiv de emoțiile unei duble cu o formație de Liga a II-a, așa că trebuie să fim cel puțin la nivelul lor de determinare și concentrare pentru a obține un rezultat bun”, a spus Laszlo Balint la conferinţa de presă premergătoare meciului cu ilfovenii. Din lotul UTA-ei plecat spre Capitală nu fac parte pentru acest ultim meci al sezonului portarul Mociu, Peteleu, Benga, Isac, Tescan și Petre. În schimb, a prins lotul Claudiu Negoescu, mijlocașul de bandă de 18 ani având șanse mari să debuteze în Liga 1 cu această ocazie. Să mai spunem că Voluntariul a fost prima adversară din Liga 1 pe noul stadion „Francisc Neuman”, la acel 0-0 din etapa a doua a turului sezonului regulat, pentru ca în retur UTA să se impună cu 1-0, în deplasare, prin reuşita venită în minutul 94, la ultima fază, a brazilianului Erico! Meciul FC Voluntari – UTA se dispută miercuri, 19 mai, la ora 18:30, în acelaşi timp cu celelalte partide ale ultimei etape din play-out și va fi transmis în direct pe Digi Sport2. (foto: uta-arad.ro)

Facebook Comments