Magistraţii susţin protestul grefierilor

by Andreea Radu

Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) şi Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) anunţă că susţin „acţiunea motivată și îndreptățită a personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar”. Anterior, şi Asociaţia Procurorilor din România a transmis un mesaj similar.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, precum și punctele 21 și 29 înscrise pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților astăzi, data de 18.12.2019, privind supunerea spre aprobare a proiectului de lege referitor la “eliminarea/abrogarea pensiilor speciale” (proiect ce cuprinde și situația sistemului de justiție),

Luând act de demersul sindicatelor și asociației personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete de a întrerupe activitatea, ca formă de protest împotriva acestei măsuri și a modalității netransparente în care a fost redactat proiectul, precum și a modului ocult în care a ajuns, cu o rapiditate nejustificată pe masa organului legislativ, deși, în ședința din data de 10.12.2019 a comisiei de muncă și protecție socială, Ministerul Justiției a exprimat o poziție de menținere a pensiilor de serviciu pentru grefieri și amânarea discutării inițiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris, în acest sens,

Asociația Procurorilor din România (APR, Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) susțin cu convingere acțiunea motivată și îndreptățită a personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar.

Atragem atenția asupra faptului că proiectul nesocotește, în primul rând, caracterul pensiilor personalului din sistemul de justiție, de vreme ce acestea sunt tratate prin proiect ca “pensii speciale”, cu toate că, în mod expres, în Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice dreptul recunoscut este “pensie de serviciu”. Dacă organul legislativ nu face nici măcar această diferență de regim, determinată de condițiile concrete în care se desfășoară activitatea, de incompatibilități și interdicții, de asigurarea elementelor pentru activitatea justiției, ca serviciu public, este greu de înțeles cum va dezbate și vota asupra unui drept esențial pentru sistemul de justiție.

O atare modificare legislativă este de natură să afecteze siguranța activității desfășurate în sistemul de justiție prin atingerea adusă garanțiilor sociale recunoscute personalului din justiție, fără de care activitatea “autorității judecătorești” nu poate fi organizată și desfășurată”, se arată în comunicat semnat de jud. dr. Andreea Ciucă (AMR), jud. Florica Roman (AJADO) şi jud. Dana Gîrbovan (UNJR).

Facebook Comments