Magazinele din Cehia, obligate să vândă în principal produse locale

by Florian Popa

Deputații cehi au adoptat miercuri un amendament care obligă magazinele cu o suprafață de peste 400 metri pătrați să vândă în principal produse naționale începând cu anul viitor, în ciuda criticilor țărilor europene, scrie hotnews.ro.
Potrivit acestui amendament, produsele alimentare cehești vor trebui să reprezinte cel puțin 55% din vânzări în aceste magazine. Această cotă va trebui să urce progresiv la minim 73% până în 2028 în virtutea amendamentului propus de mișcarea de extremă dreapta Libertate și democrație directă (SPD) a vicepreședintelui Parlamentului Tomio Okamura.
Cota nu se aplică decât pentru produsele alimentare care pot fi produse în Cehia, țară cu o populație de 10,7 milioane de locuitori.
Propunerea a fost susținută de partidele din coaliția aflată la guvernare și de deputații comuniști care au susținut guvernul minoritar de centru-stânga, cu 66 de voturi pentru și 29 împotrivă.
Este de așteptat ca președintele ceh Milos Zeman să promulge legea, în ciuda faptului că ar putea fi în contradicție cu reglementările pieței unice europene.
Ziarul economic Hospodarske noviny a relatat miercuri că opt țări europene, printre care Germania și Franța, au criticat propunerea privind cotele, într-o scrisoare adresată lui Jaroslav Faltynek, șeful comisiei parlamentare pentru agricultură.
„Dacă alte țări din UE încep să procedeze la fel, acest lucru ar afecta considerabil exporturile cehești”, a comentat Radek Spicar, vicepreședintele Confederației industriei.

Facebook Comments