Mădălina Ghenea, ședințe foto într-un decor de milioane de euro

by Cristian Dobre

În ciuda disputelor, a „împungerilor” și a momentelor nu tocmai roz, cuplul Mădălina Ghenea și Matei Stratan a reușit să treacă peste toate în special din dragoste pentru fiica lor, Charlotte. În tot acest timp, Mădălina a fost susținută nu doar de familia ei, ci și de familia Stratan, părinții lui Matei încercând să facă totul pentru bunul mers al relației. Atât de atent este „tata socru” cu Ghenea, încât nu a avut nici o problemă să-i pună la bătaie și iahtul în valoare de 10 milioane de euro.
Mădălina Ghenea a mai avut episoade în care nu s-a înțeles perfect cu tatăl fiicei sale, însă cu familia lui a avut mereu o relație impecabilă. Dovadă că socrul ei, Dan Stratan, nu s-a uitat niciodată la bani atunci când a venit vorba de vreo doleanță de-a Mădălinei.
Așa că, în momentul în care s-a reîntors la muncă, după o scurtă perioadă de repaus pe finalul sarcinii și în primele luni de viață ale lui Charlotte, Dan Stratan a fost cel care a susținut-o mai mult decât Matei, încurajând-o să-și continue cariera de actriță și de fotomodel. Fără să îi ceară prea multe explicații, Stratan senior i-a pus la dispoziție tot patrimoniul familiei, în mod special iahtul pe care îl ține ancorat în Grecia și pe care nu-l închiriază niciodată, ci îl ține exclusiv pentru plimbările lui și ale familiei sale, pentru a-și realiza pictorialele de modă sau pentru diverse reviste. Cum Mădălina i-a dăruit o nepoată minunată și face parte din familie, Dan Stratan nu-i pune la dispoziție doar vasul de 55 de metri și 6 apartamente, ci și restul imobilelor pe care le are la Londra, Italia sau în alte destinații.
Shooting la bordul vasului unde cina regina Angliei

În urmă cu câțiva ani presa străină susținea că Dan Stratan, socrul Mădălinei, a înregistrat în Grecia un iaht pe care l-a cumpărat cu aproape 8 milioane de euro și în care a mai investit încă alte două milioane pentru a-l redecora, făcându-l să arate ca un hotel de 5 stele. Construit în anul 1902, vasul se numește Madiz, iar între anii 1940 și 1945 a fost în proprietatea guvernului britanic, avându-i ca oaspeți pe regele George VI-lea și soția sa, Elisabeth, dar și pe fiica lor, prințesa Elisabeta, actuala regină a Angliei.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments