Lupaş: PNL ar trebui să-şi ceară scuze arădenilor pentru Monumentul Marii Uniri

by Andreea Radu

Consilierul municipal Marin Lupaş punctează câteva aspecte legate de anularea licitaţiei de către Ministerul Culturii din Guvernul PNL condus de Ludovic Orban, proaspăt demis prin moţiune de cenzură însă re-propus la Palatul Victoria de către Președintele Iohannis.

Arădenii au fost foarte mulţi ani de zile intoxicaţi de către domnul Falcă şi echipa sa de la PNL cu ideea că Guvernul trebuie să fie condus de către PNL ca să se întâmple lucruri bune pentru oraşul nostru. Iată că în cele 3 luni cât a rezistat domnul Orban la masa deciziilor, ce a reuşit să facă PNL-ul domnului Falcă? A ANULAT licitaţia pentru amplasarea Monumentului Marii Uniri! Argumentul că este nevoie să votăm PNL pentru Guvern s-a dovedit fals”, spune Lupaş.

În martie 2018 actualul europarlamentar declara că <simte anumite intervenții politice ale parlamentarilor care încurcă lucrurile, în loc să le rezolve.> Îl întreb acum, simte că parlamentarii PNL au pus umărul să anuleze licitația și să amâne până știe când amplasarea Monumentului Unirii la Arad?!”, întreabă retoric consilierul.

De asemenea, Monumentul de Tablă al domnului Falcă din faţa acelei pizzerii de pe Bulevard s-a dovedit cu timpul, la fel ca multe alte acţiuni de-ale fostului primar (spre exemplu mutarea Şcolii Generale 1 în clădirea Poliţiei de Frontieră, introducerea Cetăţii în circuitul civil), doar o manipulare de moment”, adaugă consilierul municipal.

Reprezentanţii PNL, consilierii municipali şi toţi ceilalţi care au girat o asemenea mascaradă multă vreme ar trebui să-şi ceară scuze publice arădenilor, în special celor de bună-credinţă, dar şi elevilor de la Sabin Drăgoi pe care i-au folosit în bătăliile lor electorale fără niciun scrupul”, solicită public domnul Lupaş.

Consilierul mai consideră că tăcerea politicienilor liberali după ce licitaţia a fost anulată de Ministerul Culturii este cauzată de un aranjament neoficial pe care organizaţia condusă de europarlamentarul Gheorghe Falcă o are cu cei de la UDMR.

I-aţi auzit pe auto-intitulaţii patrioţi de la PNL că au luat atitudine, că au cerut explicaţii, că au făcut scandal aşa cum o făcuseră pe vremea când erau opozanţii lor la Guvern? Nimic! Au tăcut mâlc. PNL nu a întreprins nimic în mod concret pentru amplasarea monumentului, probabil din cauza unor înţelegeri politice netransparente cu UDMR, partenerul lor local din 2004 încoace”, concluzionează Lupaş.

Facebook Comments