Lupaș consideră că arădenii au suferit degeaba din cauza unei combinații politice urât mirositoare

by Dana B.
Please follow and like us:

În ședința Consiliului Local Municipal din această săptămână, serviciul de salubrizare stradală va fi încredințat, pe o perioadă de un an, către o firmă din Oradea. Atribuirea se face în condiții excepționale, având în vedere anularea licitației publice pe considerente de oferte insuficiente. Marin Lupaș consideră că acest lucru s-a urmărit de la început, iar mizeria de pe străzi și scandalul politic ce a urmat fiind de fapt un pretext inutil.

Când criza gunoaielor a dat pe din-afară, la propriu, din pubele din Arad, am reproșat Primăriei că nu a luat din timp niște măsuri excepționale pentru a nu fi întrerupt serviciul de salubrizare stradală. S-a preferat crearea unui disconfort pentru arădeni și o stare de incertitudine. Toate pe fondul unei scenete politice inutile. Din informațiile adunate și cum se prezintă toată situația acum, pare tot mai clar că s-a dorit de la început debarasarea de fosta firmă, cu acoperirea de hârtii pe nervii și rușinea arădenilor”, declară consilierul municipal independent.

Se putea spunea de la început că nu se mai dorește colaborarea, din diverse considerente, tehnice, morale sau care or fi ele. Dar să nu iei tu PNL măsuri din timp, să faci un scandal imens cot la cot cu PSD, de am ajuns ca gunoaiele să umple străzile, o întreagă scenetă numai ca să maschezi o manevră din aceasta?! Merităm, dacă nu pentru milioanele de lei cheltuite, măcar pentru săptămânile în care gunoaiele au tronat pe străzile Aradului, ca domnii din PSD și PNL să ne spună adevărul despre această combinație urât mirositoare!”, concluzionează Marin Lupaș.

Facebook Comments