Luni, 30 martie 2020

by Andreea Radu

1981: Încercare de asasinat asupra președintelui Ronald Reagan (foto)

  • 1392: Prima atestare documentară a orașului Roman în timpul lui Roman I Mușat al Moldovei.
  • 1533: Thomas Cranmer devine Arhiepiscop de Canterbury.
  • 1821: Întâlnirea dintre Tudor Vladimirescu, conducător al revoluției din Țara Românească, și Alexandru Ipsilanti, liderul Eteriei. În ciuda unor grave divergențe, cei doi ajung la un acord, în urma căruia județele dinspre munte trec sub autoritatea lui Ipsilanti, iar Oltenia și județele de câmpie sub cea a lui Tudor.
  • 1830: S-au încheiat lucrările de redactare a Regulamentelor Organice, considerate primele acte constituționale de pe teritoriul României.
  • 1842: Anestezia a fost utilizată pentru prima dată, într-o intervenție a chirurgului american dr. Crawford Long.
  • 1856: Se semnează Tratatul de la Paris; sfârșitul Războiului din Crimeea.
  • 1858: Americanul Hyman Lipman din Philadephia înregistrează patentul creionului cu gumă de șters, la 88 de ani după ce inginerul englez Edward Nairne l-a realizat pentru prima dată.
  • 1866: Locotenența domnească publică Proclamația către popor, prin care recomandă alegerea prin plebiscit a principelui Carol de Hohenzollern ca domnitor al Românilor, cu drept de moștenire și sub numele de Carol I. Guvernul Ghica dă publicității un manifest, la 2 aprilie 1866, cu același sens.
  • 1867: SUA au cumpărat Alaska și insulele Aleutine de la Rusia cu 7,2 mil. de dolari.
  • 1879: A fost înființată Academia Română.
  • 1889: A fost înființată prima agenție de presă românească, Agenția Telegrafică a României (astăzi, Agenția Națională de Presă ROMPRES).
  • 1899: George Bacovia debutează în revista „Literatorul” din București cu poezia „Și toate„, sub semnătura V. George.
  • 1929: Este dată în funcțiune linia telefonică directă București – Budapesta.
  • 1945: Al Doilea Război Mondial: Forțele sovietice invadează Austria.
  • 1945: A fost promulgată Legea nr.271, pentru purificarea administrației publice, învățămîntului, presei, instituțiilor de presă. Această lege a fost folosită pentru a elimina din viața publică numeroși intelectuali de valoare.
  • 1946: S-a înființat Opera de Stat din Timișoara
  • 1946: Au fost restabilite relațiile diplomatice cu Iugoslavia; primul ambasador postbelic al României în această țară a fost omul de cultură Tudor Vianu.
  • 1951: UNIVAC 1 (Universal Automatic Computer 1), primul computer comercial din lume, este livrat de firma Remington Rand (autori J. Eckert și J. Mauchly) Oficiului de Recensămînt al SUA.
  • 1960: Intră în funcțiune prima stație meteorologică automată din România
  • 1981: Președintele Ronald Reagan este împușcat în piept, în afara unui hotel din Washington, D.C., de către un vagabond cu probleme psihice, numit John Hinckley Jr.
  • 1983: Președintele american Ronald Reagan face cunoscută propunerea adresată sovieticilor, potrivit căreia SUA și-ar limita instalarea de rachete de croazieră Pershing dacă URSS ar face o mișcare asemănătoare.
  • 1987: Tabloul „Floarea-soarelui ” al lui Vincent Van Gogh s-a vândut cu 39,85 milione de lire sterline.
  • 2005: La televiziunea Al Jazeera a apărut o înregistrare cu cei trei români răpiți în Irak. Lângă ei apăreau două persoane mascate cu mitraliere. Marie Jeanne Ion a spus în engleză că răpitorii nu doresc nimic în schimbul lor. Toți analiștii au dedus că este vorba despre o situație atipică de răpire.

Nașteri

  • 1135: Moise Maimonide, filosof, învățat evreu din Evul Mediu (d. 1204)
  • 1326: Ivan al II-lea al Rusiei, Mare Duce al Moscovei (d. 1359)
  • 1432: Mahomed al II-lea, sultan otoman (d. 1481)
  • 1633: Miron Costin, cronicar moldovean, cea mai însemnată personalitate a literaturii românești din Moldova secolului al XVII-lea (d. 1691)
  • 1633: Frederic al II-lea, Landgraf de Hesse-Homburg (d. 1708)
  • 1739: Maria Josepha de Bavaria, soția lui Iosif al II-lea, Împărat Roman (d. 1767)
  • 1746: Francisco de Goya, pictor spaniol (d. 1828)
  • 1811: Robert Wilhelm Bunsen chimist german (d. 1899)
  • 1837: Alexandru Șuțu, medic psihiatru român (d. 1919)
  • 1844: Paul Verlaine, poet francez (d. 1896)
  • 1853: Vincent Van Gogh, pictor olandez (d. 1890)
  • 1874: Nicolae Rădescu, prim–ministru al României (1944-1945) (d. 1953)
  • 1880: Sean O’Casey, dramaturg, poet si prozator irlandez, s-a nascut la Dublin si a decedat pe 24 septembrie 1964 in Torquay, Anglia
  • 1892: Stefan Banach, matematician polonez (d. 1945)
  • 1894: Serghei Iliușin, constructor rus de avioane (d. 1977)
  • 1895: Nikolai Bulganin, premier al Uniunii Sovietice (d. 1975)
  • 1895: Jean Giono, autor francez (d. 1970)
  • 1901: Grigore Scorpan, filolog și istoric literar român (d. 1953)
  • 1913: Marcu Botzan, inginer agronom român
  • 1914: George Hanganu, istoric literar și comparatist român (d. 1994)
  • 1923: Viorel Cosma, muzicolog, critic muzical și lexicograf român
  • 1928: Aurel Anton, șahist român
  • 1929: Magda Ianculescu, soprană română (d. 1995)
  • 1937: Warren Beatty, actor, regizor, scenarist și producător american
  • 1938: Tudor Ghideanu, filosof și eseist român
  • 1945: Eric Clapton, chitarist, vocalist și compozitor britanic
  • 1947: Traian Dobre, politician român
  • 1950: Robbie Coltrane, actor britanic
  • 1951: Alin Teodorescu, politician român
  • 1951: Constantin Fugașin, actor român
  • 1954: Vasile Filip Soporan, politician român
  • 1956: Theo Breuer, scriitor german
  • 1962: MC Hammer (Stanley Kirk Burrell), cântăreț de muzică rapp și actor american
  • 1964: Tracy Chapman, cântăreță americană
  • 1968: Céline Dion, cântăreață canadiană, solistă vocală pop-rock
  • 1973: Jan Koller, fotbalist ceh
  • 1976: Mark McClelland, fondatorul trupei Snow Patrol
  • 1979: Norah Jones, vocalistă și compozitoare americană
  • 1979: Simon Webbe, membru al trupei Blue
  • 1984: Mario Ančić, tenismen croat
  • 1986: Sergio Ramos, fotbalist spaniol

Decese

  • 1486: Thomas Bourchier, Arhiepiscop de Canterbury
  • 1559: Adam Ries un matematician german
  • 1806: Georgiana Cavendish, Ducesă de Devonshire (n. 1757)
  • 1830: Ludovic I, Mare Duce de Baden (n. 1763)
  • 1842: Louise Élisabeth Vigée Le Brun, pictoriță franceză (n. 1755)
  • 1899: Lascăr Catargiu, om politic, prim-ministru al Principatelor Unite și al Regatului României (n. 1823)
  • 1912: Karl May, scriitor german (n. 1842)
  • 1925: Rudolf Steiner, filosof austriac (n. 1861)
  • 1928: Ion Gorun, prozator, poet și traducător (n. 1863)
  • 1945: Victor Ion Popa, dramaturg, prozator, publicist și eseist (n. 1895)
  • 1949: Friedrich Bergius, chimist german, laureat al Premiului (n. 1884)
  • 1950: Léon Blum, prim-ministru francez (n. 1872)
  • 1989: Nicolae Steinhardt, eseist și prozator român de origine evreiască (n. 1912)
  • 1993: Edgar Papu, specialist în literatură comparată, filosof al culturii (n. 1908)
  • 2000: Rudolf Kirchschlaeger, președinte al Austriei (n. 1915)
  • 2002: Elizabeth Bowes-Lyon, soția regelui George al VI-lea al Regatului Unit și mama reginei Elisabeta a II-a (n. 1900)
  • 2003: Vasilica Tastaman, actriță română (n. 1933)
  • 2004: Aurel Giurumia, actor (n. 1931)

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments