Luni, 25 noiembrie 2019

by Andreea Radu
1177: Bătălia de la Montgisard (foto), singura dată în care sultanul Saladin a fost învins de cruciați. Armatele unite ale lui Baudoin al IV-lea al Ierusalimului zdrobesc oastea musulmană.
  • 1034: Malcolm al II-lea al Scoției moare. Duncan, fiul celei de-a doua fiice, în locul lui Macbeth, fiul fiicei mai mari, moștenește tronul.
  • 1120: La naufragiul Corabiei Albe moare prințul Angliei William Adelin, fiul lui Henry I al Angliei (cel mai tânăr fiu al lui William Cuceritorul).
  • 1177: Bătălia de la Montgisard, singura dată în care sultanul Saladin a fost învins de cruciați. Armatele unite ale lui Baudoin al IV-lea al Ierusalimului zdrobesc oastea musulmană.
  • 1715: Începutul domniilor fanariote în Țara Românească prin instaurarea la domnie a lui Nicolae Mavrocordat. Domniile fanariote însemnau o prelungire a controlului exercitat de Poartă asupra Țărilor Române, dar cu autonomie internă sporită.
  • 1783: Armatele britanice au evacuat New York-ul, ultima lor poziție militară din timpul revoluției americane.
  • 1864: Este promulgată „Legea instrucțiunii publice”, ce avea să stea la baza învățământului românesc modern. Se stabilesc trei grade de învățământ: primar, secundar și superior, din care „instrucțiunea primară este obligatorie și gratuită”.
  • 1867: A intrat în vigoare prima Convenție poștală a României, cea cu Rusia, conform căreia pe teritoriul României serviciul de poștă urma să fie efectuat numai de către Poșta Română.
  • 1896: Apare, la București, primul număr al revistei Literatura și arta română. Idei, simțire și formă, sub conducerea lui Nicolae Petrașcu.
  • 1916: Primul Război Mondial: Trupele române angajează puternice acțiuni de luptă pe linia Cricov-Ialomița, pentru a câștiga timpul necesar atât concentrării forțelor ruse, cât și pregătirii unei alte linii de rezistență.
  • 1932: „Pact de neagresiune electorală” între Partidul Național Țărănesc și Garda de Fier. Aderă ulterior gruparea liberală condusă de Gheorghe Brătianu („georgiștii”), Uniunea Agrară condusă de Constantin Argetoianu și Partidul Evreiesc din România.
  • 1940: Încep, la Jilava, săpăturile pentru dezgroparea, în vederea reînhumării, a osemintelor lui Corneliu Zelea Codreanu și ale celorlalți legionari uciși împreună cu el.
  • 1986: A izbucnit scandalul Iran-Contra, prin care oficialii americani îi sponsorizau în secret pe rebelii din Nicaragua, cu banii obținuți de pe urma vânzării de armament în Iran.
  • 1998: Jiang Zemin a fost primul șef de stat chinez care a vizitat Japonia, după cel de-al doilea război mondial.
  • 2001: Cercetatorii de la societatea „Advanced Cell Technology” din Worcester, Massachusetts, SUA, au anunțat clonarea primului embrion uman din lume, prin transferul nucleelor celulelor aparținând unor celule de piele în ovule denucleate, prelevate de la femei.
  • 2007: Alegeri parlamentare și referendum pentru alegerea sistemului de vot în România.

Nașteri

  • 1562: Lope Felix de Vega Carpio, scriitor și dramaturg, reprezentant de seama al Renașterii spaniole (d. 1635)
  • 1609: Henrietta Maria, prințesă a Franței și regină a Angliei, Scoției și Irlandei, soția lui Carol I al Angliei (d. 1669)
  • 1638: Ecaterina de Braganza, soția regelui Carol al II-lea al Angliei (d. 1705)
  • 1743: Prințul William Henry, Duce de Gloucester și Edinburgh, frate mai mic al regelui George al III-lea (d. 1805)
  • 1814: Julius Robert von Mayer, naturalist și medic german (d. 1878)
  • 1814: Matei Millo, actor român (d. 1896)
  • 1835: Andrew Carnegie, om de afaceri și filantrop american de origine scoțian (d. 1919)
  • 1844: Karl Benz, iniginer german, constructor de automobile (d. 1929)
  • 1852: Arhiducele Johann Salvator de Austria, membru al ramurei de Toscana a Casei de Habsburg-Lorena (d. 1890)
  • 1863: Ion Cantacuzino, medic și bacteriolog român (d. 1934)
  • 1868: Ernest Louis de Hesse și de Rin, ultimul Mare Duce de Hesse și de Rin (d. 1937)
  • 1876: Prințesa Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha, sora reginei Maria a României (d. 1936)
  • 1881: Papa Ioan al XXIII-lea (d. 1963)
  • 1896: George Vraca, actor român (d. 1964)
  • 1915: Augusto Pinochet, general și președinte al Republicii Chile (d. 2006)
  • 1926: Poul Anderson, scriitor american de science fiction (d. 2001)
  • 1948: Doina Cojocaru, handbalistă română
  • 1960: John F. Kennedy Jr., fiul președintelui american John F. Kennedy (d. 1999)
  • 1971: Christina Applegate, actriță americană
  • 1985: Yuki Ota, scrimer japonez, laureat olimpic
  • 1986: Katie Cassidy, actriță americană
  • 1990: Alaaeldin Abouelkassem, scrimer egiptean

Decese

  • 1034: Malcolm al II-lea al Scoției
  • 1185: Papa Lucius al III-lea
  • 1868: Joseph, Duce de Saxa-Altenburg (n. 1789)
  • 1885: Alfonso al XII-lea, rege al Spaniei (n. 1857)
  • 1885: Grigore Alexandrescu, poet și fabulist român (n. 1810)
  • 1935: Anastasia de Muntenegru, fiica regelui Nicolae I al Muntenegru, Mare Ducesă a Rusiei (n. 1868)
  • 1950: Johannes Vilhelm Jensen, scriitor danez (n. 1873)
  • 1957: Prințul George al Greciei și Danemarcei, al doilea fiu al regelui George I al Greciei (n. 1869)
  • 1959: Gérard Philipe, actor francez (n. 1922)
  • 1970: Yukio Mishima, scriitor japonez (n. 1925)
  • 1972: Henri Coandă, inventator și inginer, creatorul primului avion cu reacție din lume (n. 1886)
  • 1994: Gheorghe Vitanidis, regizor român (n. 1929)
  • 1999: Alexandru Ciorănescu, prozator, poet, dramaturg și istoric literar (n. 1911)
  • 2005: George Best, fotbalist nord irlandez , extremă stângă la Manchester United (n. 22 mai 1946)
  • 2009: Theodor Hristea, lingvist român (n. 1930)
  • 2016: Fidel Castro, presedintele Cubei (n. 1926)
  • 2016: Lorin Fortuna, combatant ezoteric și unul din liderii revoluționari din Timișoara. (n. 1948)

Sărbători

  • Ziua internațională a nonviolenței
  • Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor
  • Surinam: Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței (1975)

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments