Luna august va debuta cu temperaturi peste normalul perioadei și precipitații deficitare în toată țara, potrivit estimărilor meteorologice pentru următoarele patru săptămâni. Cele mai mari abateri termice sunt prognozate în vestul și nord-vestul României.
În intervalul 3–10 august, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă în toate regiunile. Totodată, regimul pluviometric va fi deficitar la nivel național, în special în regiunile intracarpatice, din care face parte și județul Arad.
Între 10 și 17 august, vremea va rămâne mai caldă decât normal în cea mai mare parte a țării. Doar în extremitatea de sud-est temperaturile ar urma să se apropie de mediile specifice perioadei. Cantitățile de precipitații sunt estimate în jurul valorilor normale în majoritatea regiunilor.
În săptămâna 17–24 august, temperaturile se vor menține peste media climatologică, mai ales în vestul țării. În schimb, regimul pluviometric este prognozat să revină la valori apropiate de normal în toate regiunile.
Spre finalul lunii, în perioada 24–31 august, temperaturile vor rămâne ușor peste normal în regiunile intracarpatice, în timp ce în restul țării valorile termice se vor apropia de mediile perioadei. Precipitațiile sunt estimate la un nivel normal pentru această dată din calendar.
Prognoza indică, așadar, un început de august marcat de caniculă și secetă, cu efecte resimțite mai puternic și în vestul României.
Luna august începe cu caniculă și secetă. Vestul țării, printre zonele cele mai afectate