Lucrările pe calea ferată Timișoara–Arad au ajuns la un stadiu de peste 35%. Trenurile vor putea circula cu 160 km/h

Lucrările pe calea ferată Timișoara–Arad au ajuns la un stadiu de peste 35%. Trenurile vor putea circula cu 160 km/h
Lucrările de modernizare a liniei feroviare Caransebeș–Timișoara–Arad continuă pe toate cele patru loturi. Potrivit CFR Infrastructură, proiectul vizează modernizarea a aproximativ 162 de kilometri de cale ferată, iar după finalizarea investiției trenurile vor putea circula cu viteze de până la 160 km/h.
În perioada 21–24 iulie, directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Ion Simu-Alexandru, a efectuat mai multe vizite de lucru pe șantiere, alături de managerii de proiect, reprezentanții constructorilor și echipele de implementare.
În timpul inspecțiilor au fost verificate fronturile de lucru deschise, mobilizarea muncitorilor și a utilajelor, respectarea graficelor de execuție și organizarea activităților din teren. Au fost analizate și dificultățile întâmpinate de constructori, printre care relocarea rețelelor de utilități, cercetările și descoperirile arheologice, procedurile de avizare și accesul în amplasamente.
O atenție deosebită a fost acordată coordonării lucrărilor astfel încât circulația feroviară să fie menținută în condiții de siguranță.
Conform datelor valabile la 17 iulie 2026, cel mai avansat tronson este Lugoj–Timișoara Est, unde stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 76,30%. Pe sectorul Ronaț Triaj–Arad, lucrările sunt realizate în proporție de 35,08%.
Pe celelalte două loturi, stadiul fizic era de 24,51% pe tronsonul Timișoara Est–Ronaț Triaj și de 13,01% pe sectorul Caransebeș–Lugoj.
Investiția include modernizarea a 19 stații și construirea a 13 halte noi, precum și introducerea sistemului european de management al traficului feroviar ERTMS Nivel 2.
Prin modernizarea acestei magistrale va crește capacitatea și siguranța infrastructurii feroviare din vestul țării, iar conexiunea cu rețeaua europeană de transport va fi îmbunătățită. CFR SA anunță că va continua monitorizarea lucrărilor și verificarea progresului înregistrat pe fiecare lot.