Lucrările pe șantierul drumului județean care leagă localitățile Beliu și Cermei se desfășoară în ritm susținut, proiectul fiind parte a unei investiții majore de modernizare a infrastructurii rutiere din nordul județului Arad, finanțată din fonduri europene.
Pe tronsonul aflat în execuție se lucrează la finalizarea acceselor către proprietăți, montarea sistemelor de preluare a apelor pluviale și amenajarea noilor locuri de parcare. Totodată, se pregătește așternerea ultimului strat de uzură, etapă esențială pentru asigurarea durabilității și rezistenței carosabilului în condiții de trafic intens.
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a declarat că lucrările sunt într-un stadiu avansat și se desfășoară la capacitate maximă: „Suntem pe șantier la Cermei, unde se lucrează la capacitate maximă. Drumul Cermei–Beliu este o verigă importantă din rețeaua de 67 de kilometri pe care o modernizăm cu fonduri europene. Punem accent atât pe calitatea asfaltului, cât și pe detaliile care vizează accesul la casele oamenilor, preluarea apelor pluviale sau locurile de parcare, astfel încât să avem o investiție durabilă. Modernizarea acestui tronson va schimba radical dinamica zonei, facilitând accesul spre nordul județului și oferind siguranță sporită celor care tranzitează zona. Ne dezvoltăm prin fonduri europene, pentru că, în acest moment, ele sunt motorul județului”.
Proiectul „Modernizare rețea rutieră în zona de nord a județului Arad” vizează reabilitarea a 67,391 kilometri de drumuri județene și are o valoare totală de 419.675.554,26 lei (TVA inclus), din care 248.132.728,93 lei reprezintă fonduri eligibile. Investiția este cofinanțată de Uniunea Europeană prin Programul Regional Vest 2021–2027, gestionat de ADR Vest.
Modernizarea este împărțită în cinci tronsoane: Șicula–Gurba–Cermei (14,4 km), Cermei–limita județului Bihor (15,9 km), Șepreuș–Cermei (6,9 km), Cermei–Beliu (10 km) și Mișca–Apateu–Berechiu (20 km), fiecare fiind executat de asocieri de firme specializate.
Finalizarea acestui proiect este așteptată să îmbunătățească semnificativ conectivitatea rutieră din zonă și să contribuie la dezvoltarea economică a comunităților din nordul județului Arad.
Lucrările la drumul Beliu–Cermei avansează. Investiția de peste 419 milioane de lei intră în etapa finală