Lucrările de la stadionul „Francisc Neuman”, în grafic. Recepţia va fi făcută în august

by Sorin Haut

Drast Company, firma câștigătoare a licitației pentru finalizarea arenei „Francisc Neuman” se află în grafic cu lucrările de la stadion, iar dacă nu se întâmplă ceva neprevăzut, termenul de finalizare va fi respectat. Tribuna a II-a și cele două peluze ar fi gata de predare, tot efortul constructorilor concentrându-se acum pe tribuna I, unde mai este de lucru la toate cele trei niveluri, dar și la demisol. În aceste zile se lucrează deja la montarea celor două tabele electronice pe scheletele ridicate în colțurile terenului. 20 iulie este data la care angajații firmei maghiare de unde au fost comandate vor veni pentru a le pune efectiv în funcțiune.

Pentru omologare este nevoie şi de parcările pentru oficialități, autocarele echipelor și VIP-urilor, cei de la Primărie dând asigurări că nu vor fi probleme din acest punct de vedere. Gazonul arată şi el ceva mai bine decât acum o lună de zile, semn că s-au găsit soluțiile necasare pentru a-l întreţine în cele mai bune condiţii. Singura problemă, dar nu atât de mare la acest moment, este că arena va rămâne deschisă la colțuri și în partea superioară a tribunelor și peluzelor.

Cert este că stadionul ar trebui finalizat până la sfârşitul acestei luni, iar primele săptămâni din august vor fi rezervate probelor, retușurilor și recepției. Dacă UTA va promova în Liga 1, sunt șanse mari să poată debuta încă din prima etapă pe noul stadion al Aradului!

Facebook Comments