Lucrări pe DN 79A, în județul Arad. Va fi turnat un covor asfaltic nou pe 11,5 kilometri

Lucrări pe DN 79A, în județul Arad. Va fi turnat un covor asfaltic nou pe 11,5 kilometri
Lucrările de modernizare a carosabilului au început pe DN 79A, între localitățile Bonțești și Joia Mare, în județul Arad.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, constructorul PORR Construct a început frezarea stratului vechi de asfalt. După finalizarea acestei etape, pe sectorul respectiv va fi așternut un covor asfaltic nou, pe o lungime de 11,5 kilometri.
Pe durata lucrărilor, circulația rutieră în zonă se va desfășura în condiții de șantier. Reprezentanții DRDP Timișoara le recomandă șoferilor să adapteze viteza la condițiile de trafic și să respecte semnificația indicatoarelor temporare amplasate în zonă.