Lucrări de mentenanță la sistemul de emitere a rovinietelor și peajelor pe 27 martie
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că joi, 27 martie, între orele 00:00 și 04:00, vor avea loc lucrări de mentenanță la Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei (SIEGMCR).
Pe durata acestor intervenții, emiterea rovinietelor și peajelor ar putea fi îngreunată sau întreruptă temporar. Pentru a evita eventualele probleme, CNAIR recomandă utilizatorilor să achiziționeze rovinieta în avans, aceasta putând fi cumpărată cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității. De asemenea, peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24:00 a zilei următoare trecerii.
Șoferii sunt sfătuiți să ia măsuri din timp pentru a evita eventualele inconveniente cauzate de lucrările de mentenanță.