Mijlocașul Luca Mihai și-a încheiat aventura la UTA Arad și a fost prezentat oficial de Catania, formație care evoluează în Serie C, al treilea eșalon al fotbalului italian.
În vârstă de 22 de ani, fotbalistul român a semnat un contract pe doi ani cu gruparea siciliană și a transmis un mesaj plin de entuziasm la prezentarea oficială. „Sunt foarte fericit să îmbrac acest tricou important, plin de istorie. Cu toții împreună, suntem pregătiți să ducem echipa în Serie A, acolo unde merită să fie! Forza, Catania!”, a declarat Luca Mihai.
Transferul marchează revenirea mijlocașului în fotbalul italian, unde și-a petrecut o parte importantă a perioadei de juniorat la Chievo, Bologna și SPAL. La nivel de seniori a mai evoluat pentru Trento și AlbinoLeffe, înainte de a reveni în România.
În Liga 1, Luca Mihai a trecut pe la CFR Cluj, Poli Iași, Gloria Buzău și, cel mai recent, UTA Arad.
Mutarea la Catania vine la puțin peste doi ani după accidentarea gravă suferită în meciul dintre Dinamo și Poli Iași, când a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și fisură de timpan. Fotbalistul a reușit însă să revină pe teren și să își continue cariera.
Luca Mihai a plecat de la UTA și a semnat cu Catania