LUATI EXEMPLU, DOMNULE FALCA: ORADEA ARE UN CET NOU, DUPA O INVESTITIE DE 53 DE MILIOANE DE EURO

by Florian Popa

Transgaz a început de livrarea gazului pentru noua centrală termoelectrică a municipiului Oradea. Proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare este important pentru valoarea foarte mare, de 53 de milioane euro, şi pentru faptul că are un impact major asupra a peste 140 de mii de cetăţeni, potrivit adevarul.ro.

„A fost finalizată racordarea centralei la sistemul naţional de transport de gaze, care este administrat de societatea Transgaz. A fost preluat şi predat racordul (800 de metri de conductă şi o staţie de reglare şi măsurare a presiunii) pe care administraţia orădeană l-a realizat în vederea alimentării directe a centralei în acest sistem (vorbim despre o investiţie de 1,7 milioane de euro) care a fost predat în administrare Transgazului – fiind practic transferat în domeniul public al Statului Român. De-asemenea, s-au făcut probele necesare, iar de astăzi centrala este alimentată cu gaz”, a arătat primarul Ilie Bolojan.

Oradea scapă de fumul gros de la CET

„Aceasta este una dintre cele mai importante chestiuni care ţine de centrală, deoarece alimentarea directă din magistrala Transgazului aduce anual o economie de 5-6 milioane de euro municipiului Oradea”, a explicat primarul Ilie Bolojan.

Oradea va cumpăra gazul de la Romgaz, asigurând astfel cu alimentarea cu gaz.

„Începând de astăzi vom începe punerea în funcţiune treptat a centralei şi efectuarea tuturor testelor de pornire, vor începe să funcţioneze cele două cazane de suprapresiune, urmând ca la finalul acestei luni să fie puse în funcţiune cazanele de apă fierbinte, astfel încât în 2-3 aprilie va începe punerea în funcţiune a turbinei principale de gaz, iar de la jumătatea lunii aprilie centrala va funcţiona la capacitate. Treptat vom opri vechea centrală – estimarea noastră este că în a doua jumătate a lunii aprilie vechile cazane pe cărbune vor fi oprite”, a spus Ilie Bolojan.

În lunile următoare, se va lucra într-o formulă asistată. Mai exact, reprezentanţii de la General Electric vor fi mereu în teren, angajaţii de la Termoficare vor învăţa noile tehnologii, astfel încât din luna iunie exploatarea să fie făcută integral de către echipa din Oradea.

„Sperăm că sistemul nou va funcţiona fără probleme şi sper că efectele benefice le vom vedea în viitor prin eliminarea poluării, fără să fie afectat preţul gigacaloriei pentru populaţie”, a mai spus primarul.

Sursa: b1.ro

Foto: ebihoreanul.ro

Facebook Comments