LPS și „Generală 21” au intrat în „careul de ași” ai Cupei „Sportsin”

by webeditor

Liceul cu Program Sportiv Arad şi Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad (Generală 21) au obţinut, marţi, calificarea în semifinalele Cupei „Sportsin” la baschet, în urma meciurilor din Grupa B. LPS (prof. George Mandache) a depăşit „Gen. 21” cu scorul de 29-16 şi pe Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului – Gen. 6, scor 50-6. În celălalt meci, decisiv pentru al doilea „bilet” spre „careul de aşi”, Gen. 21 (prof. Ramona Rusu) a trecut de Gen. 6 (prof. Ştefan Mîndru), cu scorul de 25-3. Grupa C a competiţiei ce se află la ediţia cu numărul IX are loc vineri (ora 10.00, la Pecica), înfruntându-se Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica, Lic. „J. G. Tajovsky” Nădlac şi Șc. Gim. „Nicolae Bălcescu” (Gen. 11) Arad. La întrecerea de sub panouri pun umărul: Sportsin, IŞJ, DJTS, Şc. Gim. „N. Bălcescu”, BeReady, Azbest Publishing, Medacom Zico şi Crucea Roşie. La finalul unei manifestări – prin care se dorește promovarea în municipiu şi județ a sportului cu mingea la coș, oferirea unei alternative în „războiul” cu calculatorul, dar și implicarea școlarilor într-o activitate sportivă, prin care este atinsă și socializarea – cele mai valoroase echipe vor fi recompensate cu diplome, medalii și cupe.

Facebook Comments