LPF a bătut în cuie două date pentru reînceperea Ligii 1

by Rusu Flavius

Oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au anunțat perioada la care s-au gândit pentru reînceperea meciurilor în Liga 1, fără spectatori. Prima dată avansată este 5 iunie, dar în cazul în care va fi nevoie au pregătit și-o variantă de rezervă, 12 iunie, anunţă gsp.ro. „Sportivii profesioniști pot începe cantonamentele începând cu data de 15 mai. Competiţiile vor fi reluate doar după o perioadă „suficient de lungă” de pregătire„, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.

„LPF depune toate eforturile pentru reluarea campionatului, în condiții de maximă siguranță pentru toți participanții, cu respectarea deciziilor autorităților guvernamentale și a măsurilor de protecție care vor fi indicate de autoritățile de sănătate.

Nu se pune problema «înghețării» actualului sezon din culpa LPF sau a celor 14 cluburi. Scăderea numărului de îmbolnăviri în perioada următoare ne va ajuta să aducem mai repede fotbalul din Liga 1”, a declarat Justin Ștefan, secretar general al LPF.

De asemenea, dacă va fi reluată, Liga a II-a va trebui repornită de FRF cam în aceeaşi perioadă, mai ales în contextului barajului de promovare-retrogradare, de la sfârşitul lunii iulie.

 

 

Facebook Comments