Lovitură de teatru! Prefectura blochează demolarea Pieței Catedralei

by Cosmin Mihuta

Primarul Gheorghe Falcă anunța, miercuri, că Primăria Arad aşteaptă zilele acestea ofertele pentru proiectarea şi execuţia reamenajării Pieței Catedralei.

Numai că planurile primarului Falcă de a demola Piața Catedralei sunt năruite de o acțiune a Prefecturii Arad, care a decis în data de 11 februarie să atace în contencios administrativ proiectul de hotărâre care vizează studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru regenerarea urbană a Pieței Catedralei. Drept urmare, conform legii, hotărârea cu pricina se suspendă, până la o decizie a instanței. În acest condiții, este cel puțin ciudat anunțul de miercuri al primarului Gheorghe Falcă, adică la nouă zile după ce Prefectura Arad a depus acțiunea la Tribunalul Arad, orice demers legat de Piața Catedralei fiind blocată din punct de vedere legal, cu atât mai mult o eventuală licitație, care nu are la bază o hotărâre în vigoare.  Să nu fi fost informat Gheorghe Falcă de acțiunea prefecturii? Ar fi extrem de grav dacă angajații îi ascund astfel de lucruri. Iar dacă știa e și mai grav, pentru că anunțul de miercuri seamănă din nou a campanie electorală, ca să nu spune dezinformare.



Pe lângă acțiunea în instanță, Prefectura Arad a mai solicitat Primăriei și lămuriri cu privire la inițiativa cetățenească care viza menținerea destinației actualei piețe, inițiativă care a adunat mii de semnături din partea arădenilor și care zace ascunsă într-un sertar. Prefectura a solicitat explicații cu privire la motivele pentru care această inițiativă nu a fost supusă votului consilierilor locali.

 

 

Foto: facebook

Facebook Comments