Locuitorii din Arad pot avea factura mărită la telefon fără să știe

by webeditor

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii avertizează locuitorii orașelor din apropierea granițelor țării, care au serviciul de roaming activat, că pot ajunge în situaţia de a utiliza involuntar acest serviciu ce atrage de la sine tarifarea suplimentară.

„Periodic monitorizăm localităţile şi drumurile situate la graniţele ţării unde există risc de roaming involuntar şi publicăm lista localităţilor. Obiectivul nostru este ca utilizatorii care călătoresc în zonele de graniţă să fie avertizaţi asupra acestui risc şi să cunoască metodele prin care pot evita conectarea la reţelele operatorilor statelor vecine şi implicit costurile suplimentare. Trebuie menţionat faptul că, în cazul în care au telefonul setat pentru conectarea automată la reţea, utilizatorii intraţi în roaming involuntar vor rămâne captivi în reţeaua statului vecin cât timp terminalul recepţionează semnal de la reţeaua operatorului respectiv, chiar dacă există semnal de la operatorul naţional la care este abonat aici. Pentru a evita astfel de situaţii, recomandăm dezactivarea opţiunii de selectare automată a reţelei şi selectarea manuală a reţelei, în zonele aflate în apropierea graniţelor’, precizează Cristin Popa, director executiv al Direcţiei Executive Monitorizare şi Control din cadrul ANCOM.

Astfel, localităţile identificate ca având un potenţial risc de intrare în roaming involuntar se găsesc în judeţele: Arad, Bihor, Botoşani, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Olt, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman şi Vaslui.

Conform arbitrului pieţei telecom, roaming-ul involuntar poate apărea în zonele de graniţă de pe teritoriul României numai în cazul în care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe selectarea automată a reţelei. În aceste situaţii, utilizatorul, deşi se află pe teritoriul României, va fi facturat pentru serviciile de comunicaţii utilizate în roaming, ca şi cum s-ar afla fizic pe teritoriul statului vecin.

„În cazul în care telefonul sau tableta se conectează automat la reţeaua unui stat vecin membru al Uniunii Europene, cum ar fi Bulgaria sau Ungaria, apelurile primite sau efectuate şi consumul de date se vor tarifa conform mecanismului Roam like at home. Mai exact, tarifarea se va realiza ca şi cum ar fi un consum efectuat în România, în afara propriei reţele, în măsura în care acesta nu depăşeşte limitele unei utilizări rezonabile. După epuizarea beneficiilor naţionale incluse, se aplică tarifele în afara propriei reţele pentru minute/SMS-uri, respectiv tarifele pentru consumul de date (MB/GB) la nivel naţional. În cazul abonaţilor RCS&RDS, tarifele aplicabile pentru convorbirile şi consumul de date efectuate în roaming sunt exceptate de la Roam like at home. Cheltuieli mult mai mari, însă, pot rezulta în urma conectării la reţeaua unui operator dintr-un stat vecin care nu este membru UE, cum sunt Moldova, Ucraina şi Serbia. În aceste ţări, tarifele de roaming aplicabile nu sunt reglementate, fiind semnificativ mai mari”, se arată în comunicatul ANCOM.

Măsurătorile efectuate au arătat că în majoritatea judeţelor aflate la graniţă există puncte în care telefoanele sau tabletele pot intra în roaming involuntar.

Facebook Comments