Locomotiva unui tren de persoane a luat foc în Staţia CFR Căpruţa

Locomotiva unui tren de persoane a luat foc în Staţia CFR Căpruţa
Locomotiva unui tren de persoane a luat foc, joi seară, într-o gară din judeţul Arad, iar pasagerii din vagoane au fost evacuaţi, fără ca vreunul să fie rănit. Incidentul a avut loc în Staţia CFR Căpruţa, din judeţul Arad, fiind afectat un tren regio care circula pe relaţia Arad-Simeria. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, trenul se afla în mişcare, iar locomotiva a luat foc chiar când a ajuns în staţie. Trenul era compus din trei vagoane şi două locomotive, una diesel şi una electrică, însă cea diesel era în funcţiune şi a luat foc în zona motorului. ”La faţa locului s-a deplasat un echipaj de intervenţie de la Bârzava. Până la sosirea unei echipe a CFR, care să oprească alimentarea cu energie electrică a liniei, s-a intervenit cu stingătoarele din dotare. Ulterior, după întreruperea curentului, pompierii au intervenit cu spumă. Incendiul se manifesta la motorul locomotivei”, a declarat Pleşca. Pasagerii din tren au fost evacuaţi imediat, fără a exista răniţi, ei aşteptând în gară până când incendiul a fost stins, iar garnitura a fost repusă în circulaţie cu o altă locomotivă. Pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit incendiul.     Sursa: news.ro