”Lockdown”, desemnat cuvântul anului 2020 de dicţionarul Collins

by Cristian Dobre

În timp ce guvernele lumii şi-au petrecut cea mai mare parte din 2020 încercând să controleze pandemia de coronavirus, dicţionarul Collins a anunţat că „lockdown” a fost desemnat cuvântul anului, relatează marţi agenţia DPA.

Potrivit Collins, cuvântul pe care îl defineşte drept „impunerea unor restricţii stricte privind călătoriile, interacţiunea socială şi accesul la spaţiile publice” a fost ales pentru că reprezintă o „experienţă unificatoare pentru miliarde de oameni din întreaga lume”.

Şase din zece cuvinte selectate pe lista scurtă au fost asociate pandemiei, printre acestea numărându-se „coronavirus”, „autoizolare” şi „distanţare socială”.

La nivel mondial au fost înregistrate peste 50,2 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi peste 1,2 milioane de decese asociate COVID-19, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Collins a precizat că a înregistrat peste 250.000 de utilizări ale cuvântului „lockdown” în 2020, prin comparaţie cu doar 4.000 în anul precedent.

Printre cuvintele incluse pe lista scurtă s-a numărat şi „TikToker”, pe care Collins îl defineşte drept „o persoană care distribuie sau apare în mod regulat în înregistrări video pe TikTok”, o aplicaţie de partajare video.

Cuvântul „BLM”, prescurtarea „Black Lives Matter”, a figurat, de asemenea, pe lista scurtă, notează DPA. Collins îl defineşte drept „o mişcare care face militează împotriva violenţei şi opresiunii rasiale”. BLM a început sub forma unei mişcări online declanşate de uciderea adolescentului neînarmat afro-american Trayvon Martin, în 2012, în Statele Unite.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments