Transport ilegal de lemne de brad, depistat la Julița

/
Adrian Pavel
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei din Săvârșin au depistat un transport de material lemnos, în localitatea Julița. În urma verificărilor s-a stabilit că 2.89 metri cubi de materialul lemnos, specia brad, nu aveau azi de însoțire a mărfii. Lemnul a fost...

Și-a bătut soția, la aproape 70 de ani

/
Adrian Pavel
Polițiștii Secției 9 Rurală Sebiș au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 67 de ani, din Chisindia, care și-ar fi agresat verbal și fizic soția. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Un bărbat de 37 de ani din Pâncota a ajuns după gratii, după ce a comis infracțiuni în trafic

/
Adrian Pavel
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai orașului Pâncota, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de magistrații Judecătoriei Ineu, pe numele unui bărbat de 37 de ani, din Pâncota, condamnat la o pedeapsă de un an și o lună...

A început să ardă gazul la patru familii din Cermei

/
Adrian Pavel
Primele patru familii de la Cermei s-au branșat astăzi la rețeaua de gaz! Cu sprijinul Consiliului Județean Arad și al Guvernului României, primarul Ioan Vesa este primul primar din județ care reușește extinderea rețelei de gaz! ,,Am fost astăzi la Cermei, împreună cu vicepreședintele...

Cetățenii din Gai plantează peste 400 de copaci în cartierul lor

/
Adrian Pavel
Toamna se numără... copacii! Mai precis, 400 de copaci pe care își propun să îi planteze în săptămânile viitoare locuitorii cartierului Gai, cu sprijinul dumneavoastră.   "Gândim Verde" este o nouă acțiune cu care Asociația Gai Cartierul Nostru vine în fața arădenilor,...

Accident cu două victime în Zimand Cuz

/
Adrian Pavel
Accident rutier, 2 autoturisme, 2 victime, 1 victima incarcerata, loc. Zimand Cuz ,DN79 (Arad - Oradea). La accident intervin urmatoarele forte: Det Arad-A1000, desc usoara, SMURD Tip C (10 subofiteri) si 1 echipaj medical SAJ Tip B Santana. A fost anuntat si dispeceratul DN. Victima a fost...

Aproape 300 de infectări Covid și alte opt decese înregistrate într-o singură zi

/
Adrian Pavel
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad erau înregistrate următoarele valori ale infecției cu virusul SARS-CoV-2:...

Demisul Florin Cîțu a început marea împărțeală... imparțială

/
Adrian Pavel
Aseară, în ședința de guvern, premierul demis a alocat un miliard de lei din fondul de rezervă către primarii PNL și UMDR, dar și către primarii PSD de la care speră să obțină ajutor pentru instalarea unui guvern minoritar. Este o nouă dovadă că acest om s-a folosit de PNDL 3 pentru...

Bîlcea se laudă că guvernul a alocat 24,8 milioane de lei pentru județul Arad, însă nu spune pentru ce primării

/
Adrian Pavel
O nouă alocare de fonduri decisă de Guvernul PNL aduce fonduri pentru Arad, după ce în luna septembrie Primăria Arad a primit 22 de milioane de lei iar Consiliul Județean Arad 14 milioane de lei. Deputatul PNL Sergiu Bîlcea consideră că aceste alocări arată un Guvern care respectă...

Grant de peste 35.000 de dolari pentru nevăzătorii din Arad

/
Adrian Pavel
În luna dedicată Vederii, Lions Club Arad si Lions Club Arad 2007 anunță cu bucurie obținerea, de la Lions Clubs International Foundation, un grant în valoare de 26.663 USD, grant care împreună cu contribuția celor două cluburi în sumă de 8.878 USD, va asigura finanțarea proiectului...

A abuzat de încredere, asigurându-l că îi va repara telefonul pentru 1.400 de lei

/
Adrian Pavel
Polițiștii Secției 5 Rurală Ineu cercetează un bărbat de 29 de ani, din localitatea Șiria, care în ziua de 03 septembrie a.c., ar fi primit de la un bărbat suma de 1.400 de lei, promițându-i că îi va repara telefonul mobil, ulterior, șirianul nereparându-i și nerestituindu-i...

Prins de polițiști în momentul în care își pălmuia peste cap concubina

/
Adrian Pavel
Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în flagrant delict ieri, 06 octombrie a.c., un arădean de 50 de ani, care având emis de Judecătoria Arad un ordin de protecție, l-ar fi încălcat prin faptul că s-a deplasat la imobilul situat pe strada Ursului și a lovit-o pe concubina sa cu palma...

Hoț macabru: un tânâr din Gurahonț a furat cadrul metalic care se folosește la încărcarea sicrielor

/
Adrian Pavel
Polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț au identificat ieri, 06 octombrie a.c., un tânăr de 26 de ani, din aceeași localitate, care la data de 04 octombrie a.c., ar fi sustras dintr-o autoutilitară, un cadru metalic mobil folosit la încărcarea sicrielor, autoutilitara având destinația...

Mor pe capete la ATI: cinci bolnavi, printre care o tânără de 29 de ani

/
Adrian Pavel
[caption id="attachment_343743" align="alignnone" width="300"] Femeia de 38 de ani confirmata cu coronavirus la Timisoara, aflata inizolare la domiciliu dupa o vizita in Italia, a fost preluata de echipaspeciala a ISU Timis si transportata in conditii de maxima securitate laSpitalul de Boli...

Mihai Fifor: Zece măsuri urgente, în vizunea PSD, pentru orice Guvern instalat post-moțiune

/
Adrian Pavel
PSD a avut mai tot timpul dreptate când a spus cetățenilor că drumul ales de Guvernul Cîțu este o fundătură care nu numai nu duce niciunde, dar are și propietatea de a-i săraci pe români. Lupta pentru rederesarea României de pe marginea prăpastiei, nu se încheie însă cu demiterea,...