Nouă cetăţeni străini, depistaţi de poliţiştii de frontieră arădeni în timp ce încercau să treacă ilegal în Ungaria

/
Florin Popa
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat nouă cetăţeni din India, Siria și Irak, solicitanţi de azil în ţara noastră, care au încercat să treacă ilegal frontiera, ascunşi într-o autoutilitară care se deplasa în Ungaria. În data...

Casa care a aparţinut lui Ştefan Cicio Pop, scoasă la licitaţie pentru datorii

/
Andreea Radu
Casa care a aparţinut lui Ştefan Cicio Pop, unul dintre corifeii Marii Uniri de la 1918, este scoasă la licitaţie de administraţia municipală arădeană, din cauză că proprietarii au datorii la bugetul local, imobilul fiind monument istoric, scrie agerpres.ro. Potrivit unui anunţ publicat...

Pietruirea și asfaltarea drumurilor agricole din Felnac se realizează prin fonduri europene

/
Adrian Pavel
Primăria Felnac a depus la AFIR un proiect pentru pietruirea și asfaltarea drumurilor agricole, care va fi finanțat pe fonduri europene. „Avem un proiect pentru finanțarea și pietruirea drumurilor agricole, pe care l-am depus la AFIR. Am avut vizita în teren a reprezentanților AFIR, astfel...

Unitățile școlare și preșcolare din comuna Secusigiu, modernizate

/
Adrian Pavel
Polițiștii din Secusigiu, împreună cu o asociație de părinți din localitate, au organizat o activitate de strângere de fonduri, pentru dotarea grădinițelor din Secusigiu și din localitățile învecinate. S-au adunat aproximativ 8.600 de lei, din care au fost achiziționate covorașe de...

Garderobă nouă la Județean

/
Adrian Pavel
Garderoba Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a fost reabilitată și dotată cu mobilier și echipamente specifice pentru ca pacienții care folosesc acest serviciu să beneficieze de cele mai bune condiții! Valoarea totală a lucrării a fost de 182.000 de lei, 50.000 de lei fiind bani...

Mihai Fifor: PSD își respectă promisiunea de a schimba radical abordarea în gestionarea pandemiei

/
Adrian Pavel
PSD consideră că măsurile pentru prevenirea celui de-al V-lea val al pandemiei, prezentate miercuri de ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, marchează o schimbare profundă în gestionarea pandemiei de către autoritățile sanitare din România. "Noua abordare pune în...

Peste 20 de kilograme de materiale pirotehnice, descoperite în mașina unei femei

/
Adrian Pavel
Polițiștii de proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică au depistat, în municipiu, o femeie de 46 de ani, din Vinga, în timp ce transporta într-un autoturism 4 pachete (aproximativ 20 de kilograme) de baterii și artificii, din categoriile F2, F3 și F4. Materialele pirotehnice ar fi...

Trei tineri au dat o spargere de 7.000 de lei într-un local din Gurahonț

/
Adrian Pavel
Polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț au identificat trei tineri, care, în noaptea de 27/28 decembrie a.c., prin spargerea gemurilor și ușii de acces, ar fi pătruns într-un local din Gurahonț, de unde ar fi sustras aproximativ 3.500 de lei și diferite bunuri, cauzând prin fapta lor un...

Un bărbat de 43 de ani din Vladimirescu și-a amenințat familia că dă foc la casă

/
Adrian Pavel
Polițiștii din Vladimirescu au emis un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 43 de ani, din localitate, care, în dimineața zilei de 28 decembrie a.c., aflându-se la domiciliu, ar fi provocat scandal, amenințând familia cu acte de violență și incendierea locuinței. Cel...

Nu zboară nimeni, dar primește bani: Guvernul a alocat 7,9 milioane de lei pentru Aeroportul Arad

/
Adrian Pavel
Aeroportul Arad a primit un sprijin consistent din partea Guvernului, pentru a depăşi problemele cauzate de pandemie, a anunţat deputatul PNL Sergiu Bîlcea. „Pandemia şi restricţiile de circulaţie au afectat activitatea aeroporturilor în ultimii doi ani. Guvernul a alocat un sprijin...

540 de ani de la tipărirea celui mai vechi volum din Biblioteca Județeană

/
Adrian Pavel
Comunitatea culturală a Aradului marchează 540 de ani de la tipărirea celui mai vechi volum aflat în colecția Bibliotecii Județene ,,A. D.  Xenopol”. Tipărit în anul 1481 la Veneția și scris în limba latină, este o culegere de texte teologice scrise de filosoful Johannes Duns Scotus....

Șase persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut la Galșa

/
Adrian Pavel
Un accident rutier în care au fost implicate șase persoane a avut loc, marți la amiază în localitatea Galșa din județul Arad. În eveniment au fost implicate 2 autoturisme. Este vorba de un accident in care au fost implicate 2 autoturisme. Șase persoane sunt evaluate medical în acest...

Revista de arheologie Ziridava, Studia Archaeologica împlinește 10 ani

/
Adrian Pavel
În anul 2012 Complexul Muzeal Arad a început editarea revistei științifice de arheologie Ziridava, Studia Archaeologica.  Revista are o frecvență anuală și apare în luna decembrie. Anul acesta revista a împlinit 10 ani.  163 de articole de specialitate 257 de autori 61 de instituții...

Trei persoane sunt cercetate pentru comercializarea de materiale pirotehnice

/
Adrian Pavel
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cercetează un bărbat de 52 de ani, o femeie de 45 de ani, ambii din Arad, și un bărbat de 45 de ani, din Vladimirescu, care ar fi achiziționat și deținut, în scopul comercializării, în municipiu și județ, 1.224 de...

Un șofer turc al unui camion a fost oprit cu pistolul de către un polițist

/
Adrian Pavel
Din primele verificări, s-a stabilit că un polițist al Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac, aflându-se în timpul serviciului, a pus în funcțiune semnalele luminoase, pentru oprirea unui ansamblu rutier. Șoferul acestuia nu a oprit, continuându-și deplasarea, fiind ulterior...