Deputatul PNL Glad Varga a ieşit din incompatibilitate
Deputatul PNL Arad Glad Varga a anunţat că a ieşit din starea de incompatibilitate în care se afla la momentul depunerii jurământului. Acesta, dar şi alţi parlamentari erau, la acel moment, implicaţi în diferite societăţi comerciale, ceea ce reprezintă un motiv de incompatibilitate....
Parlamentarii arădeni ai PNL nu au speranțe de la bugetul pe 2017. „Ne vor respinge amendamentele”
Liberalii arădeni au organizat vineri o conferință de presă în care au spus că vor aduce mai multe amendamente proiectului de buget pentru acest an. Senatotul Ioan Cristina, deputații Eusebiu Pistru și Glad Varga și-au prezentat prioritățile pe care le au în acest început de mandat....
Adrian Todor: Susținem ideea președintelui CJA de a preda Aeroportul municipalității
Reprezentanții administrației locale din Arad s-au întâlnit, joi, la sediul Consiliului județean, cu parlamentarii arădeni, întâlnire în cadrul căreia s-au discutat proiectele de dezvoltare a județului și municipiului. La finalul întâlnirii, deputatul Adrian Todor a avut o scurtă...
Serviciile pașapoarte, permise și înmatriculări, închise în 23 și 24 ianuarie
Având în vedere declararea zilei de 23 ianuarie 2017 ca zi liberă, prin Hotărârea Guvernului nr. 28/18.01.2017, vă informăm că în ziua respectivă Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Arad va asigura numai activitatea de eliberare a...
CJA vrea să pună mâna pe Moneasa, urmând s-o transforme în afacere de partid
Liberalii arădeni au suferit o grea lovitură la alegerile din 11 decembrie 2016, nu numai din punct de vedere politic, ci și din cel al afacerilor. Pierderea guvernării a făcut ca liberalii să rămână cu foarte puține funcții sau oportunități de a sifona bani publici, față de numărul...
CTP Arad anunţă modificarea programului transportului în comun
Reprezentanții Companiei de Transport Public Arad anunţă publicul călător că vor avea loc câteva modificări ale programului de circulație în perioada 23 – 24 ianuarie 2017. Astfel, în data de 23.01.2017, se vor face următoarele modificări : Traseul Fiscut – Arad se suspenda...
Un prim pas către normalitate! Animalele pensionate de la Circul Globus vor ajunge în Africa
Viaţa unor animale care au scăpat din incendiul de la Circul Globus se va schimba radical, în curând. După ani de zile petrecuţi în cuşti minuscule, vor ajunge în rezervaţii din Africa, unde vor avea la dispoziţie chiar şi câteva hectare fiecare. Şi celelalte specii de la circ ar...
Ruxandra Maria are nevoie de ajutorul nostru! Fetița de 1 an și 4 luni suferă de leucemie
Mă numesc RUXANDRA–MARIA BOGDAN, am 1 an și 4 luni, împlinite în 11 ianuarie 2017, o zi pe care am aniversat-o în secția de hemato – oncologie a Spitalului de Copii din Timișoara Louis Țurcanu. Sunt un copil plin de viață, am crescut repede, într-o familie care m-a înconjurat cu...
Cionca și Falcă s-au întâlnit cu parlamentarii arădeni
Preşedintele Consiliului Judeţean, primarul Aradului, prefectul judeţului şi parlamentarii de Arad s-au întâlnit astăzi la Consiliul Judeţean pentru discutarea proiectelor de dezvoltare a judeţului şi municipiului în următorii ani. Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean...
Parlamentarii PSD: „Orice joc politic încetează când vine vorba despre Arad“
Parlamentarii PSD de Arad sunt de părere că viziunea, prioritizarea investiţională şi păstrarea permanentă a caracterului transparent a cheltuirii banilor publici, sunt principalii vectori ce trebuie urmăriţi într-o dezbatere ce vizează perspectivele de dezvoltare ale municipiului şi...
Opt copii silitori vor vizita Viena, cu sprijinul DDAC Arad
Opt copii din sistemul public de protecție al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad vor petrece la Viena minivacanța prilejuită de sărbătorirea Unirii Principatelor Române. Copiii cu vârste între 14 și 20 de ani, provin din Casele de Tip Familial Lipova...
Zeci de cazuri de muncă la negru în Arad. 19 patroni s-au ales cu dosare penale
Pe parcursul anului 2016, inspectorii de muncă din cadrul compartimentului relaţii de muncă au depistat un număr de 67 de angajatori care practicau munca fără forme legale, fiind identificate 344 persoane care nu aveau încheiate contracte individuale de muncă, dintre care 45 au fost femei...
Jandarmii arădeni au prezentat bilanțul pe 2016
Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad și-a prezentat evaluarea activității pe anul trecut. Din partea autorităților publice locale, au participat, subprefectul județului, Florentina Horgea, precum și reprezentanții instituțiilor cu care jandarmii arădeni cooperează. Activitatea...
Marin Lupaș: ”Avem nevoie de selecția și promovarea ideilor pozitive pentru Arad”
Consilierul municipal independent Marin Lupaş nu a putut participa la întâlnirea administraţiei locale cu parlamentarii de Arad. Acesta apreciază însă întâlnirea ca începutul unui dialog care poate fi pozitiv. „Dialogul este necesar la nivelul comunităţii arădene, avem nevoie de...
Salariile profesorilor cresc de la 1 februarie
Profesorii abia aşteaptă să treacă luna aceasta. Din februarie le cresc lefurile. Trebuia să ia salarii mai mari de la începutul anului, dar majorările au fost amânate. Vorbim despre aproximativ 300.000 de anagajați din învățământ, atât din școli, cât și din universități, care...