Liverpool și Milan, eliminate din Europa League! PAOK-ul lui Lucescu își încheie aventura

Liverpool și Milan, eliminate din Europa League! PAOK-ul lui Lucescu își încheie aventura
Olympique Marseille o va înfrunta pe Atalanta Bergamo, iar AS Roma o va întâlni pe Bayer Leverkusen, în semifinalele Europa League la fotbal, după meciurile de joi, din manşa secundă a sferturilor de finală. Liverpool a obţinut doar o victorie de palmares cu Atalanta, 1-0 la Bergamo, după ce ''cormoranii'' au pierdut pe Anfield cu 0-3. Mohamed Salah a marcat golul englezilor (7), din penalty. Liverpool şi Atalanta s-au mai întâlnit în sezonul 2020/21 din Champions League, în faza grupelor, ''cormoranii'' câştigând cu 5-0 la Bergamo, iar Atalanta cu 2-0 pe Anfield. Olympique Marseille a trecut de Benfica la loviturile de departajare, cu 4-2, după ce s-a impus cu 1-0 la finalul prelungirilor. Benfica obţinuse victoria în tur, cu 2-1. Faris Moumbagna (80) a marcat golul pe care a trimis meciul în prelungiri. La loviturile de departajare, argentinianul Angel Di Maria, un expert în penalty-uri, a ratat (bară), alături de Antonio Silva, pentru OM au transformat Joaquin Correa, Geoffrey Kondogbia, Leonardo Balerdi şi Luis Henrique, iar pentru Benfica, Orkun Kokcu, Nicolas Otamendi. AS Roma a trecut cu 2-1 de AC Milan, după ce o învinsese cu 1-0 şi pe San Siro. Echipa antrenată de Daniele De Rossi a deschis scorul prin Gianluca Mancini (12), cel care adusese victoria la Milano, şi prin Paulo Dybala (22). Gazdele au rămas în zece oameni din min. 31, când turcul Zeki Celik a fost eliminat, dar Milan nu a reuşit să înscris decât o dată, prin Matteo Gabbia (86). În acest sezon de Serie A, giallorossi au pierdut ambele dueluri cu rossoneri, cu 1-2 acasă şi 1-3 în deplasare. Bayer Leverkusen, proaspăta campioană a Bundesligii, a remizat în deplasare cu West Ham United, 1-1, după ce câştigase cu 2-0 în tur. Michail Antonio (13) a deschis scorul pentru ''ciocănari'', iar Jeremie Frimpong (89) a salvat-o pe Bayer de la prima sa înfrângere în acest sezon. Semifinalele vor avea loc pe 2 şi 9 mai, iar finala va avea loc la în data de 22 mai, pe Dublin Arena. Rezultate: (+) Atalanta Bergamo - Liverpool 0-1 A marcat: Mohamed Salah 7 - penalty. În tur: 3-0. (+) Olympique Marseille - Benfica Lisabona 1-0, după prelungiri; 4-2, la loviturile de departajare A marcat: Faris Moumbagna 80. Au executat în ordine loviturile de departajare: Angel Di Maria 0-0 (ratare - bară), Joaquin Correa 1-0 (gol), Orkun Kokcu 1-1 (gol), Geoffrey Kondogbia 2-1 (gol), Nicolas Otamendi 2-2 (gol), Leonardo Balerdi 3-2 (gol), Antonio Silva 3-2 (ratare - a apărat Pau Lopez), Luis Henrique 4-2 (gol). În tur: 1-2. (+) AS Roma - AC Milan 2-1 Au marcat: Gianluca Mancini 12, Paulo Dybala 22, respectiv Matteo Gabbia 86. Cartonaş roşu: Zeki Celik (AS Roma, 31). În tur: 1-0. West Ham United - (+) Bayer Leverkusen 1-1 Au marcat: Michail Antonio 13, respectiv Jeremie Frimpong 89. În tur: 0-2. Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în semifinale. Conference League, sferturi de finală - retur Rezultate: (+) Fiorentina - Viktoria Plzen 2-0, după prelungiri Au marcat: Nicolas Gonzalez 92, Cristiano Biraghi 108. Cartonaş roşu: Cadu (Viktoria, 66). În tur: 0-0. Lille - (+) Aston Villa 2-1, după prelungiri; 3-4, la loviturile de departajare Au marcat: Yusuf Yazici 15, Benjamin Andre 67, respectiv Matty Cash 87. Au executat în ordine loviturile de departajare: Youri Tielemans 0-1 (gol), Nabil Bentaleb 0-1 (ratare - a apărat Emiliano Martinez), Ollie Watkins 0-2 (gol), Jonathan David 1-2 (gol), Matty Cash 1-3 (gol), Angel Gomes 2-3 (gol), Leon Bailey 2-3 (ratare - a apărat Lucas Chevalier), Remy Cabella 3-3 (gol), Douglas Luiz 3-4 (gol), Benjamin Andre 3-4 (ratare - a apărat Emiliano Martinez). În tur: 1-2. Fenerbahce Istanbul - (+) Olympiakos Pireu 1-0, după prelungiri; 2-3, la loviturile de departajare A marcat: Irfan Kahveci 11. Au executat în ordine loviturile de departajare: Ayoub El Kaabi 0-1 (gol), Dusan Tadic 0-1 (ratare - a apărat Kostas Tzolakis), Youssef El-Arabi 0-1 (ratare - a apărat Dominik Livakovic), Michy Batshuayi 1-1 (gol), Andre Horta 1-2 (gol), Cengiz Under 1-2 (ratare - a apărat Kostas Tzolakis), Georgios Masouras 1-3 (gol), Alexander Djiku 2-3 (gol), Rodinei 2-3 (ratare - a apărat Dominik Livakovic), Leonardo Bonucci 2-3 (ratare - a apărat Kostas Tzolakis). Cartonaş roşu: Andreas Ntoi (Olympiakos, 120+4). În tur: 2-3. PAOK Salonic - (+) FC Bruges 0-2 A marcat: Ferran Jutgla 33, 45. În tur: 0-1. Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în semifinale. Semifinalele se vor juca pe 2, respectiv 9 mai, iar finala este programată în data de 29 mai, la Atena, pe AEK Arena. (agerpres)