Liverpool a făcut un pas mare spre finala Ligii Campionilor, după 2-0 cu Villareal

by Sorin Haut

Liverpool a luat o opţiune pentru finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Villarreal cu scorul de 2-0 (0-0), miercuri seara, pe Anfield, în prima manşă a semifinalelor. Liverpool a făcut un meci foarte bun şi s-a impus prin autogolul lui Pervis Estupinan (53) şi reuşita lui Sadio Mane (55). ”Cormoranii” au dominat cvasitotal jocul şi şi-au creat numeroase ocazii de gol, având şi două bare, în timp ce ”Submarinul galben” a fost departe de prestaţia reuşită pe Allianz Arena cu Bayern, realizările sale ofensive fiind inexistente.

Liverpool a ajuns la 450 de goluri marcate în Cupa Campionilor Europeni/Liga Campionilor, inclusiv în preliminarii. Villarreal a mai jucat o semifinală de Champions League, în sezonul 2005/06, pierzând cu 0-1 şi remizând 0-0 cu Arsenal. Liverpool are 135 de goluri marcate în acest sezon în 54 de meciuri jucate în toate competiţiile. Manşa secundă se va disputa pe Estadio de la Ceramica, în data de 3 mai. (agerpres)

Facebook Comments