Liverpool a câştigat Liga Campionilor, după 2-0 cu Tottenham

by Sorin Haut

Liverpool a câştigat pentru a şasea oară în istoria sa Liga Campionilor la fotbal, după ce a învins cu scorul de 2-0 (1-0) o altă echipă engleză, Tottenham Hotspur, în finala ce a avut loc sâmbătă seară pe stadionul Wanda Metropolitano din Madrid.

Golurile au fost înscrise de egipteanul Mohamed Salah în minutul 2, din penalty, şi belgianul Divock Origi, în minutul 87.

Liverpool a obţinut un penalty după numai 23 de secunde, la un henţ comis de Sissoko, iar Salah a transformat cu siguranţă. Reuşita lui Salah, după un minut şi 49 de secunde, este pe locul 2 pe lista celor mai rapide goluri din finala Ligii Campionilor, devansată de golul lui Paolo Maldini pentru AC Milan după 51 de secunde în finala cu Liverpool din 2005.

Liverpool a fost la a doua finală consecutivă în Champions League după ce anul trecut a fost învinsă cu 3-1 de Real Madrid, în timp ce Tottenham a disputat prima sa finală în această competiţie.

”Cormoranii” au mai câştigat de cinci ori cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continent (1977, 1978, 1981, 1984 şi 2005), o singură dată în actualul format, în 2005, după o revenire memorabilă în faţa lui AC Milan.

Aceasta a fost a doua finală între echipe engleze în Liga Campionilor, după Manchester United – Chelsea în 2008.

Anglia are acum 13 trofee în Liga Campionilor/Cupa Campionilor Europeni, fiind devansată doar de Spania, 18 trofee. Pe locul 3, cu 12 succese în această competiţie, este Italia. Real Madrid a obţinut cele mai multe succese, 13, fiind urmată de AC Milan, cu 7.

Antrenorul lui Liverpool, Juergen Klopp, pierduse primele sale finale de Liga Campionilor, una când o pregătea pe Borussia Dortmund, a doua anul trecut, cea dintre „cormorani” şi Real Madrid.

Meciul a fost precedat de un minut de reculegere în memoria fostului internaţional spaniol Jose Antonio Reyes, care a decedat sâmbătă în urma unui accident rutier.

Finala a fost oprită în min. 18, când o tânără în costum de baie a intrat pe teren.

AGERPRES

Facebook Comments