LiveArad a dat campionul Cupei Presei la tenis de masă

by Sorin Haut

Complexul „Emil Prokopecz” a CSM Arad a găzduit ediția a noua a Cupei Presei la tenis de masă. La start s-au aliniat 11 jurnaliști arădeni, cu un câştigător în premieră. Este vorba despre reprezentantul LiveArad, Felix Ghergar, urmat pe podium de Anela Freer (TenisFan), 3-1 în finala mare și de Ioan Hamza (Arq), 3-0 în finala mică cu Ciprian Malița (RomaniaTenis.ro).

Locul cinci i-a revenit lui Dan Lazăr (SpecialArad), care a trecut de Marius Herța (Sportsin), scor 3-0, locul şapte lui Călin Moga (NewsArad), 3-0 cu Cătălin Filea (Arq), iar locul nouă lui Bogdan Cioară (Libertatea), 2-0 cu Ruben Onișor (Glasul Aradului). Cristian Ciulei (DirectArad) s-a clasat pe ultimul loc.

La final, primii trei clasaţi au primit din partea organizatorilor de la CS Sportsin Arad palete și mingi,  iar toți participanții s-au ales cu diplome.

Întrecerea jurnaliştilor, supravegheată de antrenorul CSM-ului, Cristian Dodean, a fost a doua din acest an, după cea de șah, câștigată de Bogdan Cioară și organizată de Șah Club Vados Arad.

Facebook Comments