Lipova și Crișul au debutat cu dreptul în noul sezon de Liga a III-a, Ineul pierde dramatic la debut!

by Sorin Haut

S-a dat startul și în al treilea eșalon fotbalistic, cu cinci reprezentante ale județului nostru în seria a opta. Cele două derby-uri arădene au fost adjudecate de favorite, dar ambele au transpirat din greu pentru primele victorii stagionale. Mai mult, Lipova a câștigat pe terenul Cermeiului la ultima fază, așa cum s-a întâmplat și în primul tur al Cupei României. Echipele lui Cristi Todea și Mihai Petcuț au dat însă replici bune, promițând un sezon pozitiv. Revenită după mulți ani de absență în Liga a III-a, nou promovata din Ineu a fost aproape de a debuta și ea cu dreptul, după ce a condus cu 2-0, dar 25 de minute în care nu s-a regăsit a făcut să nu ia nici un punct în fața Periamului!

Crișul – Lipova și Periam – Pecica, marți și miercuri în turul 2 din Cupă

Mai jos aveți rezultatele complete ale rundei inaugurale din C8 și programul etapei viitoare, cu mențiunea că la mijlocul săptămânii avem meciuri din turul doi al Cupei României, Crișul Chișineu Criș și Șoimii Lipova urmând să se înfrunte marți, 30 august, ora 17:30, într-un prim duel în care Adrian Abrudean, acum pe banca tehnică a Lipovei, își va înfrunta fosta echipă, iar Progresul Pecica se va deplasa în fieful lui Avântul Periam, meci programat miercuri, 31 august, ora 17:30.

Liga a III-a, seria 8, prima etapă:

ACS Progresul Pecica – CS Crișul Chișineu Criș  1-2

Puie (51) / C.  Barbu (27), Toboşaru (44)

ACS ACB Ineu – CS Avântul Periam   2-3

Banam (20), Mendy (53) / B. David (64), Sîntean (67 – penalty), Gălățan (78)

ACS Pobeda Stár Bišnov – CSC Ghiroda și Giarmata Vii  1-4

Grigore (54) / Jichici (28 și 43), Schînteie (32), Cristodulo (90+2)

CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – CS Șoimii Lipova  0-1

Al. Mare 90+3

CSM Reșița – CS Phoenix Buziaș   3-1

Aboubacar 13, Drăghiceanu 34, I. Popescu / Birău 6.

Etapa următoare (2-3 septembrie): CS Șoimii Lipova – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, CS Avântul Periam – ACS Pobeda Stár Bišnov, CS Crișul Chișineu Criș – ACS ACB Ineu, CS Phoenix Buziaș – ACS Progresul Pecica, CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – CSM Reșița.

 

Facebook Comments