Lipova și Crișul au un prim duel în play-off-ul din Liga a III-a! Deplasări complicate în play-out

by Sorin Haut

Ca și în sezonul trecut, Lipova și Crișul au mers braț la braț în play-off-ul Ligii a 3-a la fotbal, dar obiectivele sunt diferite de data asta. Șoimii are ca obiectiv disputarea barajului de promovare în eșalonul secund, în timp ce trupa de pe Crișul Alb și l-a îndeplinit deja, accesând în careul de ași al seriei a opta. Diferența de 14 puncte dintre cele două echipe înainte de prima confruntare directă a play-off-ului, vineri, de la ora 17, vorbește și ea de la sine despre ambițiile celor două formații. Cele două echipe și-au împărțit victoriile în sezonul regulat, câștigând fiecare pe terenul adversarei: a fost 1-0 pentru Crișul la Lipova și 2-0 pentru șoimi, în retur. Totuși, lipovanii pornesc mâine din postură de favoriți și pentru că joacă acasă, unde se simt foarte bine în ultimul timp, debutând cu victorie și în play-off, 1-0 cu Ghiroda. Crișul e încă pe sec în play-off, dar probabil că nu va forța foarte mult chiar în fața vecinei de județ, cu șanse bune de a accede la baraj de pe locul 2.

Victorii împărțite în sezonul regulat pentru cele două rivale

Nu trebuie uitat nici faptul că la Lipova este pe bancă fostul antrenorul al Crișului, Adrian Abrudean și nici că Șoimii contează în atac și pe fostul golgheter al adversarei de vineri, Nicu Modan. În rest, în play-out, toate cele trei echipe din județul nostru vor juca în deplasare, Cermeiul și Ineul luptându-se practic pentru evitarea ultimului loc. Chiar dacă ambele sunt aproape de retrogradare, poate o clasare pe penultima poziție ar mai oferi ceva șanse de salvare, dacă alte echipe nu vor fi eligibile pentru eșalonul terț.  Mai jos aveți programul complet al rundei din Vinerea Mare și clasamentele la zi din play-off și play-out (foto: sportarad):

Liga a III-a, seria 8 – play-off, etapa a treia:

Lipova – Crișul, vineri, ora 17

Ghiroda – Reșița, vineri, ora 17

Clasament play-off

Liga a III-a, seria 8 – play-out, etapa a treia:

Pobeda – Cermei, vineri, ora 17

Buziaș – Pecica, vineri, ora 17

Periam – Ineu, vineri, ora 17.

Clasament play-out

Facebook Comments