Lipova intră în ritmul amicalelor: o primă victorie a „şoimilor”

Lipova intră în ritmul amicalelor: o primă victorie a „şoimilor”
Revenită de ceva mai bine de o săptămână din cantonamentul din Ungaria, Şoimii Lipova a disputat în weekendul recent încheiat primul amical al iernii. După ce testul de miercurea trecută, cu Curticiul, a fost anulat, liderul din C4 şi-a măsurat forţele, într-un joc de verificare, cu CS Ineu, echipa tânără de Liga 4, cu o garnitură formată în majoritate din juniori, cu vârste între 13 şi 20 de ani! Aşadar, diferenţa de pe sinteticul de la Şega avea să fie mare în favoarea lipovanilor: scor final 7-0. Sulea a bifat o triplă, iar Filimon, Calvin, Trabalka şi Burlă au marcat şi ei câte o dată, pentru o victorie concludentă a formaţiei pregătite de Flavius Sabău. La Lipova au lipsit mijlocaşii Dobrean şi Poiană, ambii cu probleme medicale şi Buta, învoit. Şoimii a evoluat cu următoarele distribuţii: Jianu (30 Creţa) - Savin, Calvin, A. Popa, Burlă - Istrate, Gherasim, M.Popa, Marton - Sulea, Trabalka (Lipova, repriza 2); Creţa (60 Filip) - Nagy (Dardai), Bercu, Vasiu, Filimon - Stoin, Istrate, Lazea, D.Rusu - Obrad, Sulea (Lipova repriza 2). Pentru Lipova urmează miercuri un al doilea amical, în deplasare la Luceafărul, iar sâmbătă, pe Motorul, e testul cel mai important, cu UTA.